Munte. Uman. Polemici, dedesubturi

Pe cînd lupt cu alde Mititeanu și trupa lui, simt că trec prea iute peste dedesubturi.
Ale mele.
Adică nevoie brută de a descărca agresivitate, respectiv necesitatea minții de a lucra.

Chestia nu agresivitatea nu-i o chestie căreia să-i clamezi prin tîrg existența, dar asta e...

Și nu știu cum se face că, dacătele o vei pomeni - între oameni - nu se va face gaură în cer.

Asta poate pentru că celălalt simte că-i preferabil așa mărturisitor, unui civilizate frustrat, ce poate exploda mai mult decît incomod. /

De bine ce D., Mititeanu declară că N. Baticu s-a aflat/află idolul meu (chiar așa primitiv e clujeanul, ori numai se face?), mi-am revăzut relația cu acesta. Nema notă mare, pe care aș da-o comportamentului meu (căci și dînsul se afla ejusdem farinae, nu schimbă datele problemei)
De unde, automat, îmi zboară mintea la relația cu proprii mei fii.
Nici ea, gîndesc barim în aste clipe mai cenușii/realiste, nu-i nemaipomenită. Dar există și altundeva decît în povești, relații umane nemaipomenite?
Cred că nu...

Închei cu o răutate
Oare, ocupîndu-și vremea cu statuia lui Cuxi, dlui Dinu i-a rămas suficientă atenție, afecțiune, venerație pentru propriul fiu?

Hm.
Ce vorbă...
Caut s-o transpun în realitate, într-o situație de viață și are mari probleme.
Pe de o parte e destul de livrescă. De cub pe care vrei să-l treci printr-o poartă cu altă formă. Apoi, simt în realitate o mulțime de lucruri, privitor la interumane, cu nu au treabă cu ideea de afecțiune...

Lungind iar postarea cineva mă invită de niște expuneri publice. Or, nu-i chestie simplă, căci e distanță are între cum judec eu, cu toate volutele de mai sus, și lumea normală...

O să ziceți aici că totuși dumneavoastră vi le spun...  Corect - vi le spun, dar tot știu un lucru mic. Unul din 200 amici ajunge cu lectura la finalul unei așa postări. Asta, în cazurile fericite...

PS
Dacă pomenesc mai sus de primitivismul dlui Mititeanu (cînd mi-l declară pe N.B. drept idol), aceea privește o parte a dumnealui.
Iar în paralel și eu fiind din-topor, la multe.

În zonă, agresivitatea pomenită mai sus e partea dulce a cercetării de acolo.
Poți explora în preajmă (ideatic...) cît să-ți fugă din sală auditoriul. Este drept că nu vcade cerul., Iar auditoriul nu-i exclus să revină încîntat : „Bre, ce fraier eram, pînă te-am ascultat pe dumneata...”.