Îi răspund că e util a cerceta și prin inconștient, asupra acelor motive.
Prin inconștient nu am în vedere zona ce dozează acidul clorhidric în stomac, ci ascunde opiniile neconvenabile - nouă - asupra lumii.Omul îmi reproșează că duc discuția în zone prea savante.
Vorba lui îmi este un motiv în plus pentru a mă retrage, de acolo.
Un altul ar fi sentimentul că respectivul nu doar avea răspunsul la întrebarea pe care o punea, dar îl aștepta de la alții, pentru a-l contrazice/terfeli.
Teoretic, nu-i frumos ca tocmai beștelitorul de față să acuze așa ceva, la alții...i-am permis a traduce totodată, pe acolo, nevoia imperioasă respectivului de a viețui, totuși, într-un grup. Una ajunsă în... inconștient. Adică respinsă, ascunsă de sine.
În paralel, m-am străduit să nu duc la coș (de data asta, al meu) constatarea că aș proceda asemănător aceluia... Cu dorul de a fi între oameni.
Acel dor este, eu admit asta. Dar nu se poate.
Aiasta, pentru că viața e cum e. Inclusiv cu hăis și cea, prin interior.
PS
Oarecum pe aproape, e propusă undeva (cu aproape extaz) o vorbă:
„Dacă mintea poate să-l conceapă și inima să-l creadă, orice țel poate fi atins.”
Aiasta, pentru că viața e cum e. Inclusiv cu hăis și cea, prin interior.
PS
Oarecum pe aproape, e propusă undeva (cu aproape extaz) o vorbă:
„Dacă mintea poate să-l conceapă și inima să-l creadă, orice țel poate fi atins.”
Dacă inima e amestecată pe undeva, nu pierd în vedere nevoile ei. Care sînt imense. Or, țelul cu pricina este prin definiție irealizabil / nu există pe Terra. El conferă însă cantitatea de iluzie necesară străbaterii următoarei sute de metri de viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu