miercuri, 20 mai 2020

Inevitabile bîjbîieli, în cercetarea istorică. Gutman, florar la Peleș


În explorări din deceniile trecute, în care aveam de a face cu vîrsta înaintată și/sau necheful (căci se afla om!) interlocutorului, iar totodată cu neștiința și/ori superficialitatea cercetătorului, apăreau și asemenea neclarități...



În urma unor discuții cu înaintașul Radu Țițeica,  am indicat, în capitolul dedicat acestuia:
„Valea Comorilor va fi străbătută în 1928, pe firul dinspre Claia Mare, cel mai interesant şi mai frumos. Ieşiţi apoi pe brîu pînă în Şaua Clăii, au identificat hornul despre care un florar sinăian le spusese că face legătura directă între Şaua Clăii şi zona somitală a Jepilor Mici. Florarul se numea Grohmann şi-l întîlniseră pe cînd umbla după floare (de colţi) pe Brîul Mare al Morarului, în dreptul Văii Bujorilor. ”
La notă, acolo:”Deşi R. Ţiţeica nu precizează, denumirea de “Hornul cu Florile" se datorează probabil lui Grohmann”
(în imagine, punctat, Hornul cu Florile, din muntele Jepii Mici, văzut de pe Claia mare)
Radu Țițeica citea la vremea aceea - el o spune - multă literatură alpină vestică.
Nu-i exclus a fi făcut confuzie a sinăianului cu Paul Grohmann, alpinist austriac, autorul premierei traseului clasic (Via normale) pe Cima Grande.
În paralel, regina Maria pomenește în Jurnalul ei personal, în 1927-28, de mai multe ori pe Gutman, florarul Palatului Peleș. 





E foarte posibil ca acesta (neamț după toate aparențele) să fi bătut, pasionat, și locuri din Bucegi, precum Brîul Mare al Morarului.

Nu ar fi de mirare ca Țițeicii să nu fi știut de calitatea lui oficială (iar germanul să nu bată toba), ba chiar să nu-i fi reținut corect numele. După cum, ulterior să nu le fi ajuns sub ochi - precum subsemnatului, informații privind activitatea aceluia la Peleș.

PS
Prenumele lui Gutman pare să fi fost Carol:

`La Balcic, „Regina a cerut grădinarilor Jules Jeanin şi Carol Gutman plantarea florilor sale preferate şi anume: crini, irişi, trandafiri, glicine, bujori, migdali, chiparoşi, dar şi cactuşi, plus alte nenumărate soiuri de flori, care se dezvăluiau potrivit lunilor anului.(sursa)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu