Ieri, de pildă, mi-am zis a trage o (anumită) plimbare prin urbe. Am întrebat sufletul și mi-a schițat ceva, prin cartierul cuiva pe care l-aș numi tată de-al doilea (altminteri, răposat de ceva timp)
După ce același suflet se răzgîndise, venindu-i chef (în Bd. Unirii), de mers în parte opusă celei planificate, m-am angajat pe vizata uliță George Georgescu.La așa nevoi interioare se nasc niște jene... „Cum, domne, cu de-astea te ocupi?! Păreai om serios! Cum e asta să te duci pe strada vreunuia, ca un copil rămas fără părinți? Nu ți-e rușine?”Dar am făcut-o.Căci o voia sufletul, iar eu cu dumnealui nu mă pun.
Același independent din interior, dacă tot ajunsese în zona așa-zisului Rond Coșbuc, a voit să mai vizităm un 'tată'. Acesta, mai zurliu decît primul (se înțelege că și dumnealui dus din această lume).
Așa a vrut sufletul.
Mi-am zis să fac un film din așa plimbare, dar s-a vădit destul de tremurat. Sper să nu fac prostia de a-l da la coș (mai comit de-astea).
PS1
De-ăștia ca subsemnatul e posibil să se găsească sare în bucate.
Ultimele fiind masa conformiștilor, A acelora care nu schimbă o virgulă, din textul pe care îl preiau de la alții.
PS2
Ador soarele de vară.
PS3
Oare, dacătele vreun domn va umbla asemănător pe strada mea, cînd voi fi oale etc, mă voi irita?
Văd eu atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu