Cristache Dedula, „promotor al alpinismului românesc”

Așa scrie într-o listă cu persoane incinerate (alături de altcineva cu respectiva caracterizare, și anume Nae Dimitriu, 1899-1966).

Dintre montaniarzii acelei pleiade d. Dedula mi s-a aflat pe podiumul simpatiilor, însă nu am știut cînd a decedat. Lista pomenită mai sus indică anul 1990.

Nu-l mai vizitasem de trei ani (lista subiectelor de care voiam să-mi vorbească se epuizase). Cum știam că are o vîrstă (e născut în 1900), m-am bucurat să aud, imediat după așa-numita Revoluție, să-mi spună nea Baticu că l-a întîlnit pe stradă, în zona Rondului Coșbuc.

Locuiau amîndoi la puține sute de metri de acea piață bucureșteană (la intersecția bulevardelor Regina Maria și Libertății, de azi).

Nea Baticu îmi spunea că i se adresează cu „Cristi”, iar totodată ținea să-i facă plăcere amintindu-i calitatea de altădată: „Ce mai faceți, domnule consul?”.

De acel rang diplomatic îmi vorbise d. Dedula, iar N. Baticu îi întărea prin curtoazia de mai sus afirmația. Nu știu de ce, însă am avut însă reticențe (psihanalizabile, dacă e cazul) în a da crezare acelei pretenții. Ele mi-au fost risipite însă de niște recente căutări pe net, unde Cristache Dedula apare în acea calitate, mai exact de consul general.
.  

Pe siteul unei firme de incinerări:

Altminteri, comentam cîndva, la o filă a jurnalului Sorin Tulea:
 
 

M-a completat atunci cineva:

Abia azi, după șapte ani, am aflat că Marius era foarte în temă: activează într-o firmă de incinerări.

PS
Am formulat în text „așa-numita Revoluție” din 1989 nu în derîdere, ci pentru că acel moment mi se pare mai complex, decît haina (totuși simplistă) de Revoluție.