Cezar Scriba face undeva observația că subsemnatul „are întotdeauna un alt unghi sub care vede realitatea, profund răscolitor (ar trebui) pt. ceilalți...”
Nu-mi dau seama dacă ultima remarcă este ironică, ori foarte serioasă. Dar e absolut corect ce spune. Nu știu de unde mi se trage (dacă aș medita despre experiențe din copilăria timpurie, ar fi captivant, dar nu aș rezolva mare lucru…). Dar îmi este inevitabil să o fac.
Nu-mi place, acel gică-contrism, dar nu-l pot evita…
În altă parte:
„ De ce am închis o țară, de ce avem 1 000 000 de oameni fără venit? De ce ne-au călcat libertatea în picioare? ”Cred totuși că libertatea ni-i o treabă de care ne ocupăm și noi. Împotriva cuiva considerat agresor, dar și a vicisitudinilor vieții.
Totodată, și divagînd asupra conceptului de libertate, aș avea nevoie să-mi impun – eu, mie – un anumit grad de ne-libertate, mai exact un mers pe cutare drum interior.
Fără să spun aici vreo noutate din punct de vedere psihologic, interiorul refuză acea privațiune. Așa că stau frumușel în brațe cu o libertate pe care aș prefera-o lipsă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu