Nelipsiții controlori în transport comun. Iar subsemnatul neavînd, ca de obicei (în vise...), bilet.
Întind spășit CI-ul. Unul din aceia îi aruncă o privire, apoi (fără vorbă) trece mai departe.
Dincolo de ideea că nu voi afla vreodată, dacă visele-s dorințe, ori banală semnalizare a interiorului (unde așa-numitul SuperEgo ia la refec)… Pînă la urmă, SuperEgo îmi pare să aibă forță decurgînd nu neapărat din din regulile încălcate, cît din volumul refulatelor noastre
Cu cît acestea din urmă-s mai mari, cu atît Dumnealui e mai dur.
Apropo de vise. Dar fiind vorba de unele... treze. Și urîte.
Fac ceva curățenie, în postări (în sensul extragerii pe un fișier Word, și în urma cărora ele dispar de aici). Reajung la disputa de-acum săptămîni, cu suporterii unui alpinist dispărut. Cheia tărășeniei se află într-un lucru mic. Eu le cer să-mi arate care bucată din afirmațiile mele se află cap de lume, însă dumnealor nu răspund la chestiune, ci mă iau cu altele... De pildă, că am mult timp liber (o să rîdeți, dar de la un timp nu prea mai am...). .
Nu pricep cum funcționează oamenii normali. Adică aceia care sar iute în sus, dar nu pot spune din ce motiv.
**
Îmi place, cum aceia vor să te tragă și pe tine în stare de furie (prin definiție neputincioasă, a mirosi ce se întîmplă). De pildă prin așa zise:
Iar aici voi păți iar ce pomeneam de curînd... Mi se va răspunde iritat, însă nicidecum la chestiune. Dacă sprgi/distrugi o icoană, problema e în psihicul celui tulburat/iritat/îngrozit de așa ceva. Și pe care o poate explora, cu ajutorul unui psiholog destoinic.
Dincolo de ideea că nu voi afla vreodată, dacă visele-s dorințe, ori banală semnalizare a interiorului (unde așa-numitul SuperEgo ia la refec)… Pînă la urmă, SuperEgo îmi pare să aibă forță decurgînd nu neapărat din din regulile încălcate, cît din volumul refulatelor noastre
Cu cît acestea din urmă-s mai mari, cu atît Dumnealui e mai dur.
Apropo de vise. Dar fiind vorba de unele... treze. Și urîte.
Fac ceva curățenie, în postări (în sensul extragerii pe un fișier Word, și în urma cărora ele dispar de aici). Reajung la disputa de-acum săptămîni, cu suporterii unui alpinist dispărut. Cheia tărășeniei se află într-un lucru mic. Eu le cer să-mi arate care bucată din afirmațiile mele se află cap de lume, însă dumnealor nu răspund la chestiune, ci mă iau cu altele... De pildă, că am mult timp liber (o să rîdeți, dar de la un timp nu prea mai am...). .
Nu pricep cum funcționează oamenii normali. Adică aceia care sar iute în sus, dar nu pot spune din ce motiv.
**
Îmi place, cum aceia vor să te tragă și pe tine în stare de furie (prin definiție neputincioasă, a mirosi ce se întîmplă). De pildă prin așa zise:
”Demagog si o persoana frustrata sunteti dumneavoastra care pentru a se baga in seama dintr-o existenta anosta comenteaza o postare a sotiei indurerate. Sa va fie rusine!”***
(spusesem anterior că răposatul montaniard Torok s-a aflat mic copil în ale demagogiei, față de nevastă-sa.
”demers iconoclast fără conținut”Dincolo de faptul că nici intervenția aceluia nu debordează de conținut., mă întreb subit de ce vreo acțiune iconoclasă se află neapărat una blamabilă.
Iar aici voi păți iar ce pomeneam de curînd... Mi se va răspunde iritat, însă nicidecum la chestiune. Dacă sprgi/distrugi o icoană, problema e în psihicul celui tulburat/iritat/îngrozit de așa ceva. Și pe care o poate explora, cu ajutorul unui psiholog destoinic.
***
Prin definiție, cînd cineva dorește să te împiedice a gîndi, nu e un ins forte, în ale minții. El mizează însă pe filoane inconștiente la îndemîna oricui, și anume acelea în putință de-a îndurera, ori măcar descuraja
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu