Atîta doar că m-a traversat o socoteală: cine ar fi interesat de așa ceva? Astăzi, și mai ales în viitor...
Îmi privesc degetele unei mîini.
Iar în paralel meditînd că așa interes ar fi la ora X, din ziua Y.
Din așa urîtă situație mă salvează gînditul la ce-i-și-mai-rău. Mai exact la condiția de măgar-cu-morcovul-în-față, a ființei umane.
Îmi privesc degetele unei mîini.
Iar în paralel meditînd că așa interes ar fi la ora X, din ziua Y.
Din așa urîtă situație mă salvează gînditul la ce-i-și-mai-rău. Mai exact la condiția de măgar-cu-morcovul-în-față, a ființei umane.
Ne tooot ducem existența în ideea că la un moment dat vom da de paradis (în existența asta), moment care apoi se va prelungi indefinit (recunoașteți aici, sper, condiția raiului...).
Așa e animată și ființa-mi, cînd crede că va căsca gura careva, la respectivul making of...
Dincolo de asta, și nestînd cu mintea doar la sinistre, am ajuns ieri în parcul bucureștean Izvor. Atmosferă țuț, mai exact caldă și înnourată (dar nu cît să pornească și picături din cer)... Prin jur, minunata epocă la care nu-i uscățel-ruginit nici măcar vreun vîrf de frunză...
M-am așezat pe burtă și-am pornit a răsfoi vechiul jurnal personal, ce ar sta la baza acelui making of. Și-am realizat un lucru.
Mă aflam nu departe (fie între timp trecînd pe acolo buldozerele lui Ceaușescu) de locul unde un înaintaș montaniard strecura din stradă, prin așa-numitul oberlicht al unei ferestre, un recipient cu spriț rece.
Destinatar era președintele unei asociații turistice, asudînd în acel moment la o ședință a respectivei grupări.
În succesiunea de imagini, furnizorul șprițului amintit mai sus, apoi prezidentul de asociație montană și finalmente, cel din dreapta, cel care mi-a furnizat informația.
Totodată, răsfoitul acelui jurunal mi-a amintit niște vorbe ale unui mentor: „Vezi că ești tentat - în alcătuirea unei cărți - să aduni cît mai mult material, din care inevitabil va trebui să renunți la un monent dat...”.
Spun asta pentru că sînt tentat, din acel jurnal, să preiau și informații despre epocă (fie și nu cea mai fericită din istoria românească), ba chiar și despre subsemnatul egocentric (dar cine moaș-sa nu e?!).
Așa e animată și ființa-mi, cînd crede că va căsca gura careva, la respectivul making of...
Dincolo de asta, și nestînd cu mintea doar la sinistre, am ajuns ieri în parcul bucureștean Izvor. Atmosferă țuț, mai exact caldă și înnourată (dar nu cît să pornească și picături din cer)... Prin jur, minunata epocă la care nu-i uscățel-ruginit nici măcar vreun vîrf de frunză...
M-am așezat pe burtă și-am pornit a răsfoi vechiul jurnal personal, ce ar sta la baza acelui making of. Și-am realizat un lucru.
Mă aflam nu departe (fie între timp trecînd pe acolo buldozerele lui Ceaușescu) de locul unde un înaintaș montaniard strecura din stradă, prin așa-numitul oberlicht al unei ferestre, un recipient cu spriț rece.
Destinatar era președintele unei asociații turistice, asudînd în acel moment la o ședință a respectivei grupări.
În succesiunea de imagini, furnizorul șprițului amintit mai sus, apoi prezidentul de asociație montană și finalmente, cel din dreapta, cel care mi-a furnizat informația.
Totodată, răsfoitul acelui jurunal mi-a amintit niște vorbe ale unui mentor: „Vezi că ești tentat - în alcătuirea unei cărți - să aduni cît mai mult material, din care inevitabil va trebui să renunți la un monent dat...”.
Spun asta pentru că sînt tentat, din acel jurnal, să preiau și informații despre epocă (fie și nu cea mai fericită din istoria românească), ba chiar și despre subsemnatul egocentric (dar cine moaș-sa nu e?!).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu