N-aș putea spune dacă am realizat sau ba.
Un reziduu din acea atitudine pare să se fi păstrat însă și azi. Îmi doresc uneori să observ cum îmi stau lucrurile prin inconștient, acolo de unde simt vag - dar ferm - tot felul de impulsuri.
Acela nu șade însă la discuții. Uneori nu binevoiește să se arate (așa cum țin eu), iar cînd se ivește fug îngrozit. Din ultima situație, mă aleg cu așa-zisul cîștig că reușesc - după un timp - să gestionez vîna adîncă ce îngrozise. Atîta tot că demersul m-i de Sisif, întrucît din adînc jocul e luat de la capăt, pe un alt subiect / pe altă durere.
Întreaga mărturisire pleacă de la cele generate în mine de relația (de care dumnealor nu au idee, firește) cu tipi din lumea bună alpină, precum Horia Colibășanu și cei ca el.
Unde primesc inițial cartoful fierbinte, după o vreme de bolboroseală (nu chiar pașnică) în suflet, după care stau cu el în brațe, neștiind ce să fac. O reacție este să te recunoști invidios pe succesele lor. Pe aplauzele primite. Eventual să glosezi că așa-ți trebuie, dacă nu plătești prețul social cuvenit. Respectiv a cînta în struna celorlalți.
Pînă la urmă va apărea totuși soluție. Cînd ceva explodează din adînc, și în ciuda insuportabilității lui, e condamnat să se așeze finalmente cuminte, în ograda lucrurilor pe care le gestionezi.
Că veni vorba, un fel de alt cartof fierbinte este că noul meu blog nu e accesat de (mai) nimeni...
Este drept că de data asta nu am bătut toba (e al treilea...).
...Te cam ia la lingurică, așa conștiență (m-a pălit acum vreo două ceasuri). În așa situație, util este să meditezi că dor de Eminescu i-a apucat pe unii doar la doi ani după decesul aceluia.
Este drept că s-o găsi și altă cale, de potolit oftica de a nu ne băga lumea în seamă...
Este drept că s-o găsi și altă cale, de potolit oftica de a nu ne băga lumea în seamă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu