Cum contactul durează (transcriere de pasaje, plus gîndire la una ori alta), inevitabil mă transpun în persoana de atunci.
Se ivesc însă mai multe probleme...
Ritmul vieții de acolo, vehemența ei (asta-mi de azi e mic copil...) se află obositoare pentru mine, cel din prezent.
În același timp, paznicul meu (să-i zic) moral - al celui din 2020 - sare în luptă cu tipul de atunci (deși multe dintre gesturile de atunci le-aș comite și azi, la iritare).
Se ivesc însă mai multe probleme...
Ritmul vieții de acolo, vehemența ei (asta-mi de azi e mic copil...) se află obositoare pentru mine, cel din prezent.
În același timp, paznicul meu (să-i zic) moral - al celui din 2020 - sare în luptă cu tipul de atunci (deși multe dintre gesturile de atunci le-aș comite și azi, la iritare).
De pildă, la Biblioteca Academiei, unde unde stau (în 1985) o oră să vină niște titluri comandate (nu știu cum e acum, atunci veneau fizic), las totul baltă și plec.Un fel de „Să vă spălați cu ele pe cap!...”Nițeluș mai cancanier, privesc spre atmosfera epocii (unele informații nu le-am revăzut niciodată, de cînd le-am așternut pe hîrtie).
Sorin Tulea îmi răspunde acru, la solicitarea-i telefonică de a sta de vorbă. Era iritat de orele state la coadă, pentru benzina autoturismului.
Dan Popescu (din echipa premierei Furcilor) îmi solicita un film foto, mai exact unul de sensibilitate 15 DIN.
Doamna Șincan (soția lui Ion, răposat în acel moment) îmi părea se ține nemaipomenit.
Balamuc larg relatat, despre repetițiile unei parăzi de 23 august, cu militari gîrlă. Lui Ceaușescu îi spuneam acolo Kim Ir (Sen)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu