„Oamenii care se urcă pe munte se dezvoltă. Se dezvoltă spiritual”.

Zisele mai sus nu mă cuceresc.

Văd acolo un banal servit de vorbe care prind bine altora (de ce le prind, se poate explora).

.
Un pic hazos este că eu mă aflu un om s-a dezvoltat (să acceptăm ideea) spiritual datorită muntelui. Zic asta întrucît, îmbinînd ale lui (și ale istoriei lui) cu mersul prin biblioteci, inevitabil a avut loc o schimbare interioară de care nu pot spune că e în rău. Hazul face însă să nu fi simțit că m-am dezvoltat, deși a avut loc așa ceva.

De unde bănuiala-mi că acela care vorbește de dezvoltare etc. nu apucă s-o și facă. Sau măcar are mari probleme, în a detalia (unuia ca mine) cum a fost cu acea dezvoltare...

Ființa umană, dintre care cu onor fac parte entuziasmații de acest clip, are o mică problemă, atunci cînd se ivește în preajmă un ins văzînd diferit lucrurile.
Un așa paria aflîndu-se subsemnatul,care-i mai puțin entuziasmat de vorbele clipului.

Pot și spune de ce, însă cred că ultima preocupare a fanilor lui Zsolt ar fi să mă cheme, la ascultat...

PS
A pune celuilalt ce dorește să audă se află unul dintre cele mai normale gesturi. Asta nu face însă ca, în acele zise, unu și cu unu să facă doi...

De fapt, prin definiție nu fac doi, acolo.
Ci un trei / n care pică bine la suflet.

Care compensează 2-ul / suma corectă.

Și anume realitatea.