Pe cînd răsfoi un Jurnal personal mai vechi, întîlnesc entuziasmul memorialistului - ce descoperă, într-o carte uitată prin casă, detalii despre munte.
O lucrare despre... atletism (1942).

Autorul ei, Virgil Ioan, a practicat într-o vreme și mersul pe munte (începutul deceniului patru), ba chiar în zone pretențioase ale acestuia - raportat la acei ani.


Pornind la explorat (încă o dată, altminteri) pe net, descopăr o fotografie a lui V.I. ...

Eu am una, de la un contemporan (pe Valea Seacă a Caraimanului, 1930), însă nu știu care dintre cei doi pieptoși e Virgil, și care amicul său Eugen Stoian.  

... mai exact aceea însoțind o legitimație:

Informațiile net despre V. Ioan sînt destul de sărace (poate prin tipărituri să se mai  găsească ceva). Între însă, unele de trezit zîmbetul (și chit că sînt pronunțate cu ocazia morții unui valoros animator interbelic pe linie sportivă, Nae Mărăscu:

 „La Rodez (Franța), la banchetul de la primărie, unde asista și consulul roman, cînd tocmai [Nae Mărăscu] începuse să-și țină discursul, prietenul Virgil loan îl păcălește și îi șoptește la ureche ca este descheiat la...pantalon. Nae își maschează locul indicat cu cupa de șampanie.
Altădată, la granița italiană, la Triest, stadiștii [aici, rugbiștii membri ai asociației Stadiul Român] erau așteptați de reprezentanții clubului italian G.U.F. [...] și consulul roman. Nae s-a supărat că drumul a fost organizat prost, sosirea la Triest era la miezul nopții și a rămas să doarmă în vagon. Nae s-a trezit dimineața, cînd a ajuns la hotel. Recepționerul, la sfatul lui Virgil, s-a dat drept consulul român, [față de] care Nae și-a cerut scuze de întîrziere. Aflînd mai tîrziu adevărata identitate a personajului, Nae s-a supărat din nou, dar i-a trecut repede.”

Altădată, responsabil cu poznele este însuși Mărăscu, împreună cu un alt polisportiv mergător într-o vreme și pe munte - e  vorba de Eugen Stoian:

„În mai 1933, Stadiu[l Român] a jucat la Milano. Doi jucatori pierduseră trenul spre Franța, fiind la cumpărături. Restul delegației i-a așteptat cu trenul următor în gara de graniță, timp de șapte ore. Cum ei se culcaseră în resturantul gării, Nae, împreună cu Eugen Stoian i-a mînjit cu cremă de ghete. Cînd a intrat trenul în gară, jucătorii s-au trezit și au izbucnit într-un rîs de nestăvilit, la care s-au alăturat și vameșii...”

PS
Inevitabil, nu am putut să nu observ că un om bogat, energic, apreciat în societate precum Nae Mărăscu moare la numai 40 ani. Fără îndoială va fi posedat un caracter coleric, în vreme ce inima își va fi avut limite, ca la oricare altul...