MUNTE. Istorie.

Ideile fixe.
Ale subsemnatului țin de un anumit domeniu al cunoașterii, adică istorie, iar acolo de un anumit domeniu - epocă - persoane.

Admit din start că nu e ceva frumos. Dincolo de asta, dau de niște manuscrise ale unui înaintaș.
Pare să le fi produs în momente mai proaste ale existenței, pentru că sînt animate de un hipercriticism față de care al altora pare mic copil.

Bineînțeles, și subsemnatul își caută de lucru, cînd, de pildă, sînt atîția munți, ori măcar parcuri bucureștene de bătut.  Mai exact, amintitul subsemnat gîndește cum poate fi aranjat frumos, în folosul respectivului înaintaș, acel moment prost. Căci el face totuși parte, din biografia respectivului.

E-o provocare deloc de colea.

Mă întrebați de ce nu ignor acea felie de viață? Ba, mai mult, de ce nu-l scriu de foarte bine pe acela cum procedează toată lumea? Păi... Nu e genul meu.

Gen al meu fiind mai degrabă acea provocare, de a transforma din acel moment nu chiar aplaudabil în ceva de pus pe gînduri, iar finalmente născut empatie, dacă nu chiar simpatie.

REVENIND la o idee din amonte, mă jenez un pic a o ține gaia mațul doar cu o perioadă istorică. E de notat aici însă că alții nu scriu deloc.
Dacă stau să mă gîndesc, scrisul despre trecutul montan românesc a constituit mai degrabă o excepție. Nici în ale prezentului, dacă nu mă aflu cumva răutăcios, nu l-au dat finețurile afară din casă.