În jurul anului 1990, cînd luaseră ele naștere, fuseseră o reacție (vehementă...) la modul în care se scrisese despre confrați alpiniști. Ca un făcut, nimeresc azi peste niste recente scrise despre Octav Brătilă.
Unele roze.
Și unde comentez că poate n-ar strica să vorbim despre toate ale cuiva, bune și rele.

Mă nițel mai tare acolo, pentru așa poziție, Viorel Nicolaescu.
Dincolo de răspunsurile mele, acolo, brusc mă părăsesc reticențele privind scrisele-mi de altădată, de care pomeneam mai sus.
În paralel, meditez că e absolut normal sa gindim ca în trib. Cu perii/amabilităti măricele intre noi, respectiv cu mai puțin bune despre cei din afara Grupului.

„E interesant ce scrieti/preluati.In rest, sint de parere ca oamenii trebuie prezentati cu toate - bune si rele.”
Viorel Nicolaescu Mircea Ordean Rele?Poate ne împărtășeste Dl.Ordean din cunoștințele Domniei sale,el este un fin observator și cunoscător al ființei umane.Eu m-am cățărat in anii 70 cu Bulinel in Balcoane și Mult Dorită și am fost impresionat de firea prietenoasa și latura umană a lui,un camarad de coardă ideal,plin de bună voie și humor.In Mult Dorita mă îndemâna sa trec la liber surplomba și sa nu ating pana,avea o fire calda și o modestie ieșită din comun.Un om adevărat,un exemplu pentru cei din generația lui și un reper important al alpinismului românesc post belic.
Prin preajmă:
Nu subscriu multor afirmații din text.
De pildă aprecierile despre cum a depășit E. Cristea Fața Muștelor.
Sau expresia Modele pentru toate generațiile.
Rețin și faptul că Brătilă activa (în deceniul șase) la clubul Dinamo.
Al Internelor.
Nu spun că era cadru pe acolo, dar nici nu-l deranja sa se afle intre aceia.
În ce privește religiozitatea lui OB, puteți vedea în așa ceva ce doriți, dar eu traduc astfel: "Dumnezeul meu e cel adevărat, nu al altor religii!" (cu atît mai puțin modul de-a vedea lumea al ateilor).
.
Nu aș fi purces la așa constatări dacă Viorel Nicolaescu nu m-ar fi luat cum m-a luat, pentru comentariul meu inițial de aici.
PS
E interesant cum scaldă Dinu Mititeanu iresponsabilitatea cuiva (ba și activind întrucîtva în zona MAI), de a oferi ajutor unor dușmani ai acelui regim.

Sau:
În paralel:
Marlene Mititeanu Mulțumesc celor care au făcut acest grupaj, inclusiv cu citarea surselor cum este etic și legal. Am participat la înmormântarea lui și trec periodic pe la mormântul său. Poate voi căuta o imagine de la mormântul său. Pe blogul meu am adăugat in 11 iulie 2006:
”Duminica 9 iulie, sufletul lui Tavi a plecat in ultima si lunga ascensiune spre Cerul spre care si trupul sau a facut atatea ascensiuni pe peretii de stanca din Carpati. Trupul celui care a fost "Un Baticu al alpinismului clujean" va fi condus astazi , marti 11 iulie, pe ultimul drum, in cimitirul Manastur.”

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu