sâmbătă, 1 februarie 2020

[MUNTE] Înaintași

Pe cînd caut să revăd cum descria nea Sandu Beldie brîurile dintre cel al Portiței și cel Mare (cu toate, ale Caraimanului), întîlnesc această copertă.

Sentimentul dintîi îmi este (melancolic întrucîtva), că acolo era o altă lume - de inși altminteri exact ca noi -, dusă azi, peste o a doua lume (a locurilor, neschimbate).

La o adică, la fel s-or fi înfățișat lucrurile vreunui aiurit din 1968, ce executa paralele cu generația unui N. Bogdan sau Traian Lalescu. Și ei tare iubitori (la un 1908) de acele locuri, respectiv cu sentimentul (barim la tinerețe, și nu neapărat căutat) că-s eterni.

PS
Cartea apare în 1968, cînd văd a fi subzistat o modă... Și anume retușarea munților din fotografii. Mă refer la aceia din ultimul plan.
Pe acea copertă, cel din stînga este Alex. Beldie.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu