UMAN Ordeanisme (și pornind tot de la deces Z. Torok)

Pentru că postările (altora) despre răposatul Zsolt sînt numeroase, îmi zăbovește mintea pe ele.

Ori pe intervenția lui Ticu Lăcătușu (comformistă socialmente), despre dispărut.

Fără îndoială glosez aici despre ceea ce dumneavoastră vi-i de mult în sînge...
Esențial în existența omului este a oferi seamănului ceea ce dorește acesta să audă.

Ceea ce-n sine nu-i cîtuși de puțin rău, chit că subsemnatul a lipsit în bună parte, la acel curs...

Discursul cu pricina îmi pare de două feluri.  Pentru seamănul apropiat (în sensul discuției restrînse), respectiv pentru o masă mare de oameni - ceva de la curtea școlii (cînd sînt elevii adunați acolo, pentru vreo festivitate) în sus, ca număr / importanță socială.

Inevitabil, în ultimul caz încerc să-mi dau seama ce reguli funcționează.  Mai exact, ce nevoi se cată a fi împlinite. Și cum ajung ele să difere, de la un grup de doi-trei oameni, la o massă importantă. 

Ce se schimbă, între cele două ipostaze. .
Prin ce e diferită 'ființa' micului grup de aceea de pe întinsul urbei (ori chiar al țării).

**
Hotărît lucru, mă aflu eu frustrat pînă în măduva oaselor. Și invidios pe toate, sub soare.
Dar ceva îmi zice că, în cazul accidentului de aici, vor lipsi recomandările (inclusiv în cazul salvamontiștilor): „Nu faceți ca Zsolt...”
Cu atît mai puțin nu i se va freca ridichea, a fi fost în vreun fel ori altul (imprudent, iresponsabil etc.). Asta, pentru că sîntem oameni.  Și, implicit, trăim în gașcă.

Prin urmare, mursecăm doar la aceia din afara ei.

**
Nu cred că suferința e-o treabă de exprimat în grup, mai mic ori mai mare.  Ar întinde-o aceia ca potîrnichile, de groază (acel mediu amplifică).

Excepții se întîlnesc doar în Coreea de Nord ori similare. Iara colo deja nu mai este exprimare suferință, ci Teoria mulțimilor. Cu simțitul bine în mijlocul lor (dacă te simți apreciat și de Conducătorul cvasidivin, cu atît mai bine).

Acolo îmi pare multă grijă de-a fi văzut de alții, că faci aia sau aia (respectiv că nu ești în afara cutumelor).
.
Spun asta ca ins căruia i s-a întîmplat a suferi, pentru vreun (montaniard) plecat,

Cale de mijloc nu-mi pare a fi. Nu poți suferi și afară (între oameni, mai exact atemt la impresia pe care o faci), și în tine.