MUNTE, UMAN „Legende care trăiesc printre noi, nea Sandu (Alexandru Floricioiu)”

Legendele (mă refer la cele lansate de suporteri) prin definiție au oroare de informații cu picioarele pe pămînt.

În paralel, dacă nu binevoia să scrie despre Floricioiu un foarte terestru N. Baticu (1984, coautor Radu Țițeica), n-ar fi rămas minimă informație astăzi despre părintele Albastrei-directe...

PS
Nea Nae nu-l agrea ca om, pe Floricioiu.
Îi aplauda însă felul de a se cățăra.

...Abia acum simt că miros, ce și cum.
Floricioiu era precum un copil, sau măcar un continuator de ștachetă al cățărăturii libere, în care excelase Baticu.
Datorită firii sale, brașoveanul îmi pare a nu fi răspuns avansurilor sentimentale (nu neapărat în sens erotic) ale părintelui Furcilor. De acolo dezagrementul de care spuneam mai sus.

De pe lumea cealaltă, nea N. Baticu m-o ierta pentru așa turnătorie?
La o adică, sînt leit dumnealui. Fără nimic sfînt.

Poate stabilesc eu ștachete ticăloase, însă în ochii unor N. Baticu sau C. Lehmann nu am văzut disconfortul de extincție ce pot identifica la Floricioiu sau Fozocoș.
Foarte probabil asta pentru că primii doi nu s-au ferit, duși de un val nechemat al vieții lor. să dea ochi spre Neplăcute.

                                                                  Fotografii de Roxana Pătrașcu