.
Pe una din filele Fb a cațărătorilor noștri e amintit un film despre Horia Colibășanu.
Îi spune "Superhombre"
Dincolo de faptul ca asa trimiteri sînt însoțite rarisim de comentarii, de orice fel... Nu ne putem coagula, ca grup uman, decît în jurul unor asa producții.
Roze.
De poveste.
Simt ca o relatare obiectivă ar naște în acel grup gust de cenușiu. De realitate (care e cenușie, e... realitate).
La chestiune, oameni ca aceia viețuiesc onorabil între semeni (nu ca subsemnatul, refugiat din societate), dar au nevoie de spații unde sa uite de sportul practicat zi de zi, teoretic cu usurință.
Privesc totodată spre un lucru de care ma jenez. Și anume dorința de intimitate (erotică sau ba) cu vreun seamăn. Și avînd sentimentul ca ma aflu blocat, cum se spune în psihologie, în acea perioada din copilăria timpurie.
Or, avînd în vedere ca oamenii normali au nevoie, pentru a sta în grup, de relații familiare, respectiv de rozul unor producții gen Superhombre, apuc sa ma întreb cum le-a fost reprimată dorința de intimitate de altadată.
La chestiune, am impresia ca subsemnatul, evadind fie și doar mental din familia de origine, a apucat sa nu fie supus restului tăvălugului.
PS
Am scris dintr-o suflare, pe un scaun de metrou bucureștean matinal.
Îmi cer scuze pentru zoaiele (stilistice) necurățate, ale copilului ideatic născut mai sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu