[MUNTE, UMAN, ISTORIE]. De toate.

În ciuda aparențelor, mă aflu tip atent la vorba:
„Cînd Dumnezeu vrea să piardă pe cineva, îi ia mințile”
(inclusiv prin a-i oferi succes, în viață)

Prin urmare stau atent la pericolul de luat razna, în urma publicării unui op de istorie montană.
Însă tot nu scap din vedere niște lucruri...

Membrii unui club alpin bucureștean mi-au cadorisit cîndva, ca recompensă a unei expuneri ținute la dumnealor, volumul „Piatra Craiului - o istorie ilustrată”, de Ionuț Bordea.
La vremea aceea (acum șase luni) nu i-am dat mare atenție, însă de vreo două zile îmi place să mă cufund în relatările colindătorilor de demult (oferite în traducere), existente în lucrare.
De pildă ale lui Anton Kurz, ajuns între altele la (ceea ce el a considerat) Moara Dracului.

În același timp, am sesizat că Niculae Baticu - mai exact zisele lui legate de istorie - sînt citate cu multă reverență.
Iar în paralel unor montaniarzi încondeiați de NB (pe cît i-au permis firea, respectiv cenzura) li se arată de asemenea cu degetul, că nu e frumos ce au făcut.

Nea Nae fiind, în anii 80, nu foarte departe de statura prezentă a subsemnatului.
De unde bănuiala-mi, firește lipsită complet de modestie, că și zisele subsemnatului vor fi tratate asemănător, peste un deceniu, cinci ori zece.

La chestiune, se poate pune problema dacă subsemnatul condei se poate afla pe palier egal cu al cuceritorului Furcilor.
Eu unul cred că da, chit că performanțele mele se află minore, în raport cu ale înaintașului.
La o adică însă, pot întoarce din condei lucruri, cît destui contemporani cît și urmași să aprecieze ideile-mi. În sine, posed o înlesnire a minții ce-i foarte posibil să placă.
.
Îmi veți spune ici, exasperați, că aroganța mi-i îngrozitoare. Dar nu mă voi alarma excesiv de așa realitate, întrucît știu că viața nu-i alcătuită doar din zona (căci este doar o zonă!) ce zămislește spuse ca mai sus, ci și din altele, la care e sănătos a sta cu ochii ca pe butelie.
De pildă avansul în senectute.
Ori cele pe care le scunde lipsa de modestie, prin adîncul sufletesc.

În paralel, nu eu mi-am repartizat așa trăsătură (aroganța) la naștere, ci o distinsă ursitoare - fi-i-ar tîrtița de rîs.
(mi-au mai cadorisit atunci și arta de-a vorbi despre opusul aroganței, cu precizarea că nu va mai sta nimeni în sală, dacă m-apuc public a vorbi despre asta)