Pînă să devină hulite suit pe statui ori scrijelit pe stînci sau pomi, ele au fost o modă acceptată social.
La o adică, țineau de necesara (pe atunci) explorarea a lumii, în cadrul căreia a-ți face familiar vreun locșor din necunoscut produce mult bine, la suflet.
Apoi moda s-a schimbat. Căci așa e ea, modă...
.
PS
Acum meditez întîia oară...
Nu prea aduce, acel bloc de gresie, cu Sfinxul egiptean. E mai guraliv, aș spune, iar în paralel mai pe aripile vîntului (în vreme ce înaintașul din preajma Nilului e ceva mai înfipt în sol).
„Da, bre, da' noi așa am apucat... Plus că nu ne aflăm oameni care să contrazică prin jur, decît dacă simțim că Societatea are boală pe acei oameni / trebi...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu