Pe undeva e reprodusă o zisă a poetului George Byron (m. 1824): 'Munților, pentru ce este în voi atîta frumusețe?"
Vorba sună irezistibil, avînd în consecință numeroși admiratori, însă eu unul tot văd în ea o pastilă socială. Una menită să prindă la semeni cu sensibilitate mult diferită, de a celui ce admiră munții.
Deseori, e vorba doar de tinte umane care nu au văzut munți decît in poze. Dar e nevoie de zise-compromis către ei. Și care nu sosesc degeaba, ci cu un scop: atragerea bunăvoinței, cea de care sufletul (ori buzunarul) nostru are atîta nevoie.
Mi se sperie gindul, de ce gargară ar fi putut declanșa Byron, ca răspuns la propria lui întrebare... Educația socială ne face să aplaudăm insa acele zise înalte, iar în paralel să dăm la coș cârcoteli precum cele de mai sus. Societatea încurajază orice (chiar și fals) care ne ține împreună. În paralel, acel fals devine natural.
Dacă spui domol, și atent totodată la propria persoană, că te-ai simțit bine acolo - riști să naști invidie, inclusiv pentru faptul că ai rezonat cu cineva / ceva. Iar așa ceva, și chit că trăim în grup, se întâmplă rar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu