Întîi îl vorbesc onorabil (fie și prin faptul că evit criticele), pentru ca apoi să dau realmente de pămînt cu dînsul, prin observațiile la cartea sa, „Amintiri din războaie neterminate”.
Culmea este că abia prin așa tratament omul cu pricina îmi devine familiar. Îmi devine viu, cu belelele, cu de-toatele lui.
Unul clasic. Adică vorbind numai de bine (ba și cu găleată de roz artifical aruncat deasupra).
Să scrii despre un om cu de-toate nu e simplu, dar eu unul cred că merită efortul. Abia atunci devine un de-al-tău.
Sau măcar în parte (dar nu deloc).
Privind necrologul de care pomeneam (să deconspir, e al lui P. Comarnescu despre Mihail Sebastian), ...încercam să mă pun în locul celui care îl trece pe hîrtie. Mi s-a părut multicică superficialitate (în ciuda indiscutabilului efort de a încropi cele de acolo).
Iar de acolo îmi fuge gîndul la carateristicile traiului social. Mai exact în Grupul tău. Ai de reprimat acolo și agresivitate, dar și vreo apropiere sentimentală nepermisă. Ca urmare, ia naștere, cred eu, așa limbaj.
În cazul necrologului, tona de frumos e menită a compensa, a neutraliza părul măciucă ce se ridică oricui, la ideea de moarte. Și care în public este mai periculos decît de unul singur, căci componenții grupului se pot inflama (macabru) unul pe altul.
Așa s-a întîmplat și cu E. Cristea, după ce l-am trecut Dunărea cîndva, tot subsemnatul luîndu-i apoi apărarea, că era și el un fost copil de orfelinat...Aveam pe limbă (sic) zilele trecute a scrie acestea, dar nașterea lor a fost grăbită de un articol (din Dilema veche), unde era reprodus un necrolog.
Unul clasic. Adică vorbind numai de bine (ba și cu găleată de roz artifical aruncat deasupra).
Să scrii despre un om cu de-toate nu e simplu, dar eu unul cred că merită efortul. Abia atunci devine un de-al-tău.
Sau măcar în parte (dar nu deloc).
Privind necrologul de care pomeneam (să deconspir, e al lui P. Comarnescu despre Mihail Sebastian), ...încercam să mă pun în locul celui care îl trece pe hîrtie. Mi s-a părut multicică superficialitate (în ciuda indiscutabilului efort de a încropi cele de acolo).
Iar de acolo îmi fuge gîndul la carateristicile traiului social. Mai exact în Grupul tău. Ai de reprimat acolo și agresivitate, dar și vreo apropiere sentimentală nepermisă. Ca urmare, ia naștere, cred eu, așa limbaj.
În cazul necrologului, tona de frumos e menită a compensa, a neutraliza părul măciucă ce se ridică oricui, la ideea de moarte. Și care în public este mai periculos decît de unul singur, căci componenții grupului se pot inflama (macabru) unul pe altul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu