sâmbătă, 1 februarie 2020

[UMAN] Mi-a cășunat pe înaintașul montaniard Sorin Tulea

Mi-a cășunat pe înaintașul montaniard Sorin Tulea.
Motive: unele sînt conștiente, argumentabile clasic, iar altele se află teoretic inconștiente.

În primul caz, ma uit ca dumnealui se uita strîmb în ultima parte a vieții către cei ce colaborasera cu oficialitățile comuniste.
Asta în vreme ce dumnealui cedase la Reeducarea din închisoarea Aiud ori construise acolo o poarta a clădirii numai buna sa descurajeze evadarea vreunui coleg de detenție.

În paralel, la vremea cind fusese pilot de bombardament, nu-și pusese problema ce se intimplă cu semenii prăjiți jos. Se adăpostea la adăpostul ideei ca a primit ordin sa bombardeze.

Pomeneam de motivații inconștiente (și pe cît poate identifica din ele un limitat ca subsemnatul). La mine aș identifica supărare ca acel exemplar uman dotat - asa se traduc în adînc gesturile lui - nu ma bagă în seamă. În cazul lui, e vorba de trai bun (sau măcar ne-rău) cu orice preț.

În paralel, m-a intrigat ce-i venea unui Mircea C. (căruia ii fac prezumție de onestitate) să-l declare pe Tulea drept echilibrat, caracter înalt etc., deși nu era cazul.
Posibil ca în cazul lui sa acționeze ceva ce indicasem la mine mai sus, mai exact vedea un ins puternic, de care însă nu se revolta ca mine, ci se agăța, ca sprijin existențial.

PS
N. Baticu îmi mărturisea cindva (așteptăm trenul de întoarcere, din Bușteni) iritarea că Sorin "îl turnase la Aiud". Intuind detalii despre acel loc, nu i-am făcut vină lui Tulea, plus ca informația cu pricina e posibil sa fi fost una la mîna a treia, adică auzita de la unul, care a auzit-o de la altul...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu