Nu se făcea a spune următoarele, la imaginea din postarea trecută cu A. Floricioiu (adică îi ajungea, acelui car cu oale, un singur ciocan)
Stilul fără-mamă,fără-tată (pe care mi-l revăd la niște comentarii din Dilema, v. PS) mi se trage de la neacceptarea în grupuri umane, la vremea copilăriei.
Din acea situație, mi s-au tras cel puțin două chestii. Și anume agresivitatea (mascată în principii, firește!) față de tipii trăind bine - sau barim așa părînd copilului, din mine - în acele grupuri. Cît și vorbitul / ideatizatul în exces, propriu vîrselor mici (și pe care, grație a ceea ce psihologii numesc dezvoltare întreruptă) practic și azi...
Ar mai fi de notat că neîmpiedicatul în regulile găștii conferă o libertate foarte mare de mișcare, în ale minții, atîta doar că nu cască nimeni gura la acele producțiuni. Pentru că-i sînt potrivnice, ori în cel mai bun caz de neînțeles.
Asta e. Ne ducem fiecare (inclusiv ateii) crucea...
Revenind la poza cu Al Floricioiu...
Urît este acolo a glosa despre cele care ne tulbură privirea, la apropierea morții. Cea personală (aceia de prin pozele cu înaintașul alpinist nu sesizează situațiunea, prinși cu savurarea prezentului. Cel personal.)
Și mai urît este a nara despre dorința de fuziune pe care o simt la vederea lui A.F. Una nu erotică, ci de tipul micului puști cu tatăl.
La o adică nu mi-i neapărat mitocănie, în așa zise. Opuri psihologice m-ar susține, în așa idei (că doar n-am venit cu ele de acasă... Tot de prin biblioteci le-am ciugulit).
PS
„Daca mai avem parte de 30 de ani de seninatate a vietii, putem sa ii punem cruce acestui neam [românesc].”
Și dacă-i punem cruce, neamului cu pricina, care e problema? Dispărutără pe lume chestii mai mari, și nu s-a produs gaură în cer...
Zicînd astea, nu ascund că-mi place (al naibii!) să zgîndăr lansatorii de vorbe mărețe... Și care-și închipuie că, zvîrlind acele idei, au dobîndit definitiv un ceva (care face bine sufletului dumnealor). Cînd de fapt se află rămași teribil de vulnerabili, în fața replicii care le poate sosi.
Noroc a ne afla cam toți, procedînd precum dumnealui. Adică dînd cu voroave mari (puteți formula și „voitoare să se impună în inconștient”), și implicit neatenți că ne-ar putea sosi replică nevinovată...: „Și care e problema că...?”)”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu