Revolta care s-a ridicat spre posibilele construcții pe Platoul Bucegilor.

Legat de revolta care s-a ridicat spre posibilele construcții pe Platoul Bucegilor.
Am arătat într-o postare anterioară că ni-i în bună parte dorință ca aceea ce știm / vedem în jur să nu se schimbe.  Altminteri acceptăm cele cinci construcții de la Babele (cu posibilul schit șase), deși vederea lor poate oripila vreun știutor al locurilor ce-a lipsit niște decenii din țară.

Revolta pe acele construcții conține îndeobște și alte inavuabile. De pildă dorința de atotputernicie pe cel spațiu, al Bucegilor înalți (ori altele, putem trece aici și Amazonia ce arde). Există și invidie pe cei care vor avea case acolo.

În paralel, și urmare a educației primite, simțit că sîntem recompensați sufletești dacă pedalăm pe slogane sociale la modă.  Ecologia, apărarea naturii, de pildă.

Se înțelege că nu ne batem capul cu epuizarea rezervelor Terrei, care ne fac posibilă civilizația de azi.

Ca fapt divers, nu mor de plăcere la ridicarea de construcții în pomenitul areal. Dar nu uit sufleteștile ce mi-s implicate în acest disconfort.
Totodată, am învățat că totul curge, ba și nu neapărat cum vreau eu. Zic asta cu ochii minții la construcțiile ce-au apărut la Diham. Ori pe valea superioară a Bîrsei.  M-am obișnuit cu ele. Iar în răstimp, nu a căzut cerul, din cauza lor.

Tot pe acolo.
Nu pot să uit o discuție, fie ea și doar livrescă, de acum cca 110 ani. La care un tip mai copt (de vîrstă) socotea că linia feroviară forestieră a urîțit Cheile Tătarului (prin care trecea).
Căci el le apucase fără acea amenajare. (apus Nestor Urechia).
Peste 50 ani vreun altul va fi fost deranjat că nu mai e, acea linie. Ori nu mai circulă funicularul Schiel.