marți, 31 octombrie 2023

Madeleine Knapp

Dl Baticu m-a rugat la un moment dat (1985-89), știind că posed un laborator foto, să îi fac niște reproduceri după cîteva negative, mai exact unele de mărime mai mare, parcă 6x9 cm,
Între altele...
 

.. au fost două cu prima lui soție, cunoscută în mediul alpin drept Madeleine Knapp.

O prima imagine apucasem să scanez, pentru o arhivă digitală...



dar pe o a doua - de care îmi aminteam, cu doamna într-un șezlog - nu... O regăsesc însă astăzi.


Deși am fost poate cel mai avid culegător de informații în ce îl privește, asupra a sumedenie de fapte din viața sa alpină (parcă văd hîrtiuțele unde îmi notam curiozitățile, înaintea întrevederilor noastre), am evitat subiectele personale. Asta, din motive psihice care se pot explora.
A fost în schimb mai deschis (nu îi fac o acuză din asta!) cu micul comun Vlad Petrușca, de la care mai auzeam una-alta, inclusiv cele legate de Madeleine. Mai exact că a divorțat (se practica des pe atunci, în așa cazuri), după ce a Niculae a intrat în închisoare. Altminteri îi stătuse alături și în perioada imediat postbelică, în care își găsea mai greu de lucru.

Cu riscul de a mă repeta, legat de vreo postare de-a mea din trecut,. se pare că NB a avut o afecțiune aparte pentru Madeleine. Mi-a ajuns la urechi că ea nu a ținut să o contacteze, după ieșirea din pușcărie (nu am idee dacă se remăritase). Mai exact, atunci cînd nea Baticu a trimis un interpus cu prima lui carte, „Amintirile unui alpinist” (1981), a refuzat să o primească, foarte probabil pentru a nu relua o relație care îi adusese destulă suferință.

Aș mai adăuga că am regăsit în ziare interbelice (prin înlesnirea platformei Arkanum) cîteva anunțuri morturare. La primul dintre ele, din 1935,  foarte probabil nu în cunoscuse pe N. Baticu, cu atît mai puțin nu îi era soț, postură în care pare să apară dr Ștefan Popescu (foarte posibil cel pe care îl pomenește Sorin Tulea în jurnalul său montan, inițial alături de Madeleine, iar apoi singur).
„Peste un an, între amici apar nume noi, precum Fănică și Madeleine Po­­­pescu sau Victor Knapp [...] Foarte posibil să fie vorba de Madeleine devenită ulterior, după un inerent di­vorț, soția lui Niculae Baticu. După cîteva ture (pomenite de Sorin T.) în care cei doi soți merg împreună, Fănică este singur cinci zile la Bîlea, în vreme ce no­tițele lui Tulea o pomenesc de acum pe Madeleine Knapp (sora lui Victor), despre care știu că mai fu­se­­se căsătorită. Posibil totodată ca în acte ea să fie Magdalena, cum e mențio­na­tă în fi­șa deținutului politic Baticu.”

Niculae și Madeleine sînt însă alături la înmormîntarea cumnatului, respectiv fratelui Victor Knapp. Auzisem vag că el s-a sinucis în urma rebeliunii legionare, iar acel ultim drum, la 26 ianuarie 1941, pare să confirme ipoteza.


Din fișa penală a dețintului Niculae Baticu:


Madeleine îl însoțește pe N. Baticu în trasee ale epocii, de pildă în tentativa Fisurilor Centrale, alături de Toma Boerescu, din care se vor retrage după o noapte petrecută în perete.

Legat de Madeleine, nu am informații despre unde și cînd (și cum?) a încetat din viață.
Privitor la numele Knapp, el va fi provenit din spațiul german, și nicidecum - avîrnd în vedere antisemitismul lui NB ori V. Knapp - pe filieră iudaică.


Completări
N. Baticu la vremea cînd a cunoscut-o pe Madeleine:


(la baza Peretelui Văii Albe, alături de Gigi Creangă)

(cel din dreapta, alăpturi de Ion Șincan și Nae Dimitriu la grota din peretele Văii Albe)


În altă ordine de idei, N. Baticu își indica originea numelui nu în acel văd feminin de înfășat capul, ci în ocupația agricolă purtînd numele franțuzesc embatiquer, transformată în Baticu, la un înaintaș al său din Moldova.
Radu Rosetti tratează și el acea ocupație:




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu