Inițial pe grupul Fb Coștilari
Fie și ceva mai tîrziu, am lecturat materialul dlui Dinu Mititeanu despre Alexandru Floricioiu (1932-2019). Vă rog să-mi permiteți aici cîteva impresii.
În mare măsură, rîndurile dlui Mititeanu reproșează acelui înaintaș că nu a fost altfel. De pildă, că nu a scris cărți etc.
Înainte de toate e de spus aici că nu e o treabă, să fixezi ștachete înalte pentru vreun seamăn. Asta, întrucît acela și-o fi avut socotelile lui (rezultînd din configurația primită la naștere), dacă s-a comportat în vreun fel, și nu în altul.
La o adică, dacă A.F. ar fi fost altfel, nu am mai fi discutat de dînsul acum, în sensul că nu ar mai fi urmat itinerariul de viață pe care l-a avut. Ci altul.
Totodată, a stabili ștachete înalte pentru altul poate naște neplăcuta situație ca și alții să ne ceară - nouă, pretențioșilor - marea cu sarea.
Situație în care, inevitabil, am primi notă proastă...
PS
Fotografia lui Al. Floricioiu (în peretele Văii Albe, probabil 1955) provine din colecția Roland Welkens, la care am avut acces prin amabilitatea confratelui montaniard Radu Ștefan.
.

În finalul postării sale, d. Mititeanu aduce și alt gen de reproșuri lui Al. Floricioiu.
După aceea, completează: „Mă puteți contrazice? Am spus ceva neadevărat?”.
Întrebările cu pricina constituie totuși o glumă, cîtă vreme dînsul nu are rubrică de comentarii, la acel blog personal... Iar prin urmare, nu-i poți semnala eventuale abateri de la adevăr și corectitudine - ale cărui partizan dumnealui se declară nu o dată.
Dacă, prin absurd, ar apărea asemenea spațiu acolo, l-aș obosi cu mai multe observații, legat de postarea privindu-l pe Alex. Floricioiu. Îl rog să-mi dea un semn, dacă e interesat să le afle.
PS
Fotografia lui Al. Floricioiu (în peretele Văii Albe, probabil 1955) provine din colecția Roland Welkens, la care am avut acces prin amabilitatea confratelui montaniard Radu Ștefan.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu