Pe cînd cineva relatează despre drumeția pe care a făcut o pe Brîul Portiței pînă la tunelul Picăturii (Bucegi), iar de acolo direct în sus la crucea Caraiman, îmi fuge mintea la termenul de 'carpatism'.
Și care cunoaște o nouă viață în ultimii ani.
Ar fi de notat că el și a schimbat sensul față de înțelesul ce îi era acordat, în urmă cu un veac. Atunci privea poteci pe munții noștri ceva mai înalți, în vreme ce acum a trecut la rute cu grad inferior din abrupt.
În răstimp, termenul de alpinism, deși demodat, indică aproximativ același gen de activități pe munte.
În același timp cineva, care merge pe poteci mai mult sau mai puțin banale, poate socoti că - deplasîndu se în Carpați - ceea ce face el este carpatism. „Din moment ce merg prin Carpați, nu văd de ce să nu se numească asta carpatism..."
Și e cam greu să i spui că dumneata, care ai scos de la naftalină noțiunea, știi mai bine ce e carpatism, și ce nu.
II
Zăbovesc pe o filă de manuscris, a unui înaintaș montaniard (el glosează acolo despre conținutul primului număr al Buletinului Alpin, 1933)...
Firește, oricine își are modul propriu de funcționare, în bună parte indus prin educație. Și în baza căruia se poate entuziasma de un Whymper, întîlnit pe o potecă.
Dar nu pot să nu observ că dacă lui Rey nu i-ar fi fost indicat cine este omul în cauză, ultimul ar fi trecut cît se poate de anodin pe lîngă el.
Totodată, este de spus că Guido Rey se entuziasmează de Whymper, foarte probabil în urma lecturii scriselor acestuia, însă nu îl recunoaște după chip, fie el și îmbătrînit.
Ce e drept, există un rost al scrierii lui Rey, care trece peste acele observații: și anume de a servi cititorilor, cît și autorului subiectivismele de care sufletul lor are atîta nevoie.
Și fără de care nu ar putea nutri entuziasm, cel atît de necesar estompării cenușiului de zi cu zi.
Apoi, autorul pomenitului manuscris (unde sînt reproduse notațiile lui Rey), atinge și el subiectivismul atît de necesar entuziasmelor. Mai exact ține să puncteze că, recunoscîndu-l pe Whymper, Guido R. probează „caracter și o înaltă ținută morală”.
Este totuși o caracterizare destul de pripită, căci în realitate nu-ți poți face o părere atît de... înaltă doar în baza întîmplării cu pricina (ea oricum marcată de observațiile subsemnatului).
În același timp, se pot cerceta sursele unui asemenea apetit, pentru vorbe mari din categoria moralității.
.
Avem însă nevoie de acea joacă verbală...
În această categorie aș trece și caracterizarea făcută de Rey lui Whymper, cum că era un bătrîn frumos, înalt, cu părul alb și cu o expresie clară în privire”. Plus „vigoarea tinerească a ținutei”, deși chiar Rey spune că urca încet.
... Și despre care am arătat că face bine celor două zone umane indicate (mai-mare, respectiv mai-mici), cît Societății. Cîtă vreme supușii săi își au asemenea idoli, este mai puțină tensiune pe felia ce gestionează Ea.
PS
Aș data acea filă de manuscris (în care autorul își face mîna pentru două cărți ulterioare, de căpătîi pentru muntele românesc) circa 1978. Respectivul episod cu Whymper va fi pomenit și în prefața (semnată de Șerban Țițeica, a) primei dintre cele două cărți amintite.
Aș data acea filă de manuscris (în care autorul își face mîna pentru două cărți ulterioare, de căpătîi pentru muntele românesc) circa 1978. Respectivul episod cu Whymper va fi pomenit și în prefața (semnată de Șerban Țițeica, a) primei dintre cele două cărți amintite.
Mie unuia îmi pare destul de ciufut și de interiorizat...
Același, în prima tinerețe:
... și, foarte probabil, la maturitate:
Guido Rey:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu