Nu pariez că asta e o calitate, după cum aleile cimitirelor sînt pline de tipi ce-au avut multe idei.
Iar ideile zburdînd pe principiul că una trage - fie și nu chiar imediat - pe alta, după ea...
Scrisesem acum o zi două despre modul de a capta o adunare, un cerc de suporteri/admiratori în general (cazul răposatului Cristea, al vivantului Mititeanu etc.). În așa situații, omul normal e interesat să atragă cît mai mulți spectatori, motiv pentru care „cîntă” pe gustul lor. Iar în general gusturile tuturor de acolo (inclusiv conferențiarul) decurgînd dintr-o educație aproximativ similară.
De pildă ca în memoriile tale montane nu dai prea multe detalii despre viața-ți amoroasă, legată sau ba de coclauri (la o adică, alde Cristea nu a scris nimic, însă au elogiat alții întîlnirea - pe creste - cu viitoarea doamnă Hedda)
Acel șablon cred că este forjat de tendința de a nu bate toba asupra căminului, ca să nu năvălească dușmanii acolo, dar și - în situații mai pașnice - pentru a nu da loc la critice (dacă sinceritatea te mînă a vorbi și despre relele casnice) ori la invidii (că uite ce bine o duce ăla, iar eu nu), în rîndul publicului și așa adunat cu greu.
Scrisesem acum o zi două despre modul de a capta o adunare, un cerc de suporteri/admiratori în general (cazul răposatului Cristea, al vivantului Mititeanu etc.). În așa situații, omul normal e interesat să atragă cît mai mulți spectatori, motiv pentru care „cîntă” pe gustul lor. Iar în general gusturile tuturor de acolo (inclusiv conferențiarul) decurgînd dintr-o educație aproximativ similară.
De pildă ca în memoriile tale montane nu dai prea multe detalii despre viața-ți amoroasă, legată sau ba de coclauri (la o adică, alde Cristea nu a scris nimic, însă au elogiat alții întîlnirea - pe creste - cu viitoarea doamnă Hedda)
Acel șablon cred că este forjat de tendința de a nu bate toba asupra căminului, ca să nu năvălească dușmanii acolo, dar și - în situații mai pașnice - pentru a nu da loc la critice (dacă sinceritatea te mînă a vorbi și despre relele casnice) ori la invidii (că uite ce bine o duce ăla, iar eu nu), în rîndul publicului și așa adunat cu greu.
Pe cînd, printre picături, continui obositoarea zămislire a memoriilor montane, dau de relatarea a oarece amor ce am avut cu o tînără femeie, la anul Domnului 1989.
Poate mi-i dor de laudă în acțiunea mea (deși-s destule blamabile pe acolo!), dar tot aș pomeni - în Memorii - de acea amiciție. Ori de tribulațiile acelui alter-ego (căci numai cel de azi nu era Ordeanul de atunci!), campion între altele la planuri de optimizat ființa proprie.
(citat din actuala doamnă O.: „Dacă vrei să faci a zîmbi pe Dumnezeu, fă-ți planuri...”)
PS
Firește că pot fi întrebat: „Dacă vreun altul s-ar apuca a scrie cum îi fu cu actuala ta parteneră, ce ai zice?”
Păi, ăsta să-mi fie singurul capăt de țară! La o adică unde nu am eu norocul ăsta? Ar însemna că acela e suficient de tînăr la suflet (la vîrsta noastră) pentru a-i arde de așa ceva, iar eu caut ca naiba un asemenea exemplar!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu