MUNTE. Istorie. Nae Dimitriu

Precizare din start: rândurile de mai jos nu constituie vreun reproș la adresa textului BackToNature/Andrei Badea (vezi PS)

Parcă aș pune de niște contribuții noi, legate de Nae Dimitriu.
Unele frânturi de informații am deja. De pildă că unii amicii spuneau prin 1930, Nae Nebunu'...
Nu spun asta cu vreo iritare sau dor de mișto. Ci cred că în asemenea apelativ e o felie de realitate ce merită luată în seamă, mai ales când nu uităm că nici noi nu suntem foarte intregi la minte (altfel nu am umblat de... nebuni pe munte).

Aș cerceta asupra originii sale din Macedonia. Nu cred că pot găsi foarte multe documente, însă barim aș medita cum i a marcat asta viața.
De pildă dacă acei ani de început s au manifestat inclusiv în privința instituției căsătoriei, cu nevastă ținută departe de ochii lumii și de a cărei existență unii au aflat abia la moartea lui Nae...

M aș uita unde și a făcut el ucenicia turistică. Un apropiat vorbește de influența SKV-ului transilvan. Poate probabil datorită acesteia a putut îndrăzni, la 21 de ani, să o ia creanga - fie și doar vara - pe Creasta Carpaților meridionali.

Aș cerceta apoi de atmosfera în vremea studenției lui. Iar apoi dacă primirea lui la Banca națională, după stagiatură, s a datorat clanului de macedoneni existent acolo, având în frunte un domn pe nume Netea parcă.
Și tot așa.

Este drept că planurile reprezintă una iar gesturile concrete alta, în cazul unui leneș ca subsemnatul... Ce e drept, ăl mai rău este să nu îți propui să faci nimic.

Intrucâtva pe felie, socoteam deunăzi că istoria nu este o entitate unică. Ci diferite entități, în funcție de particularitățile cui se raportează la ea.
Unii văd în așa ceva un factor de sporire a coagulării naționale. Alții, o disciplină de făcut bine la inimă, eventual de folosit în polemici.
Eu văd în ea o cronică în care îmi doresc să se afle cât mai multe (însă adevărate!), bune și mai puțin bune.

Comentarii, pe Fb:
„Andrei Badea
Eu aș zăbovi câteva clipe pe originea sa. Radu Țiteica îl numește "albanez", dumneavoastră spuneți de "macedonean". Probabil poate fi numit aromân.
Același Țiteica afirmă că forma "brâu, brâne" își are rădăcinile în originea etnolingvistică a lui Dimitriu. Este o formă care s-a încetățenit în vocabularul comunității alpine din prezent, însă, personal, nu-s de acord cu ea. În teren există doar "brâuri", așa cum le-au denumit ciobanii cândva, asemuindu-le cu articolul vestimentar din popor.”

Mircea Ordean
Spui:
„Eu aș zăbovi câteva clipe pe originea sa. Radu Țiteica îl numește "albanez", dumneavoastră spuneți de "macedonean"
Iar precedentele mele zise fiind acestea:
„Aș cerceta asupra originii sale din Macedonia. ”
S-ar putea să nu fi greșit în ultima afirmație. Mai exact, va fi fost un albanez trăitor în Macedonia.
Spun asta (relatez din memorie, nu am la îndemînă minuta discuției cu d. Manof, deși am răsfoit-o de curînd) întrucît ultimul îmi spunea că Nae a făcut o școală cu predare în limba română (parcă la Monastir, dar poate nu am reținut sigur). De aceea a și stăpînit-o ulterior bine.
Sper să regăsesc acele notații, privitoare la discuția cu I. Manof.

„Am zis mai sus macedonean pentru a nu complica textul, pentru cititorul nefamilializat cu acel context istorico-geografic.
În rest, mi se întâmplă să am idee de originea (albaneză, a) lui Nae Dimitriu. Inclusiv detaliile venite pe filiera lui Ion Manof ori Cristache Dedula (și el născut în Macedonia, iar apoi venit în România), pe care nu le am publicat încă.”

Strict documentar.
Alex. Beldie:
„Dedula era destul de îngîmfat, ca și Nae de altfel”, mi s-a confesat Alex. Beldie. Apropo de originea balcanică a amîndurora, „după o agapă [bucureșteană], noaptea, Nae a trecut pe lîngă un magazin/magazie. A intrat în vorbă cu paznicul de acolo. Era albanez, categorie umană care în București se ocupa îndeobște cu plăcintăria sau cu paza de noapte. Cel în cauză avea șalvari, cît și un fes. Nu avea armă, doar un ciomag. «Șchepetar?» l-a întrebat direct Nae, apoi a pornit a vorbi cu el în albaneză. Omul era foarte încîntat că un domn discută cu el.”

PS

„La 21 mai 1899 se naște Nae Dimitriu, fondator al Clubului Alpin Român și, în cuvintele lui Radu Țiteica, "fanatic al abruptului" Bucegilor din perioada interbelică și personalitate cheie în #istoriamuntelui din Bucegi.

În 1921 și 1922, student fiind, parcurge creasta Carpaților Meridionali, pornind din Godeanu și până în munții Făgărașului. Pătrunde în abruptul prahovean al Bucegilor în 1929, prima ascensiune având loc în septembrie, pe Valea Coștilei, iar a doua, în decembrie, pe Firul Secundar al Gălbinelor, "de o măreție aproape neegalată de celelalte văi ale abruptului" și botezat, pe moment, "Vălcelul Sf. Niculae". În 1930 urcă Valea Seacă a Caraimanului în cadrul unei excursii AER și publică descrierea traseului. Accidentul lui Gică Rafail din Hornurile Văii Seci - eveniment nefericit ce poate fi legat de publicarea descrierii cu pricina - produce ecouri în epocă, iar Dimitriu propune organizarea uneor ascensiuni gradate, dedicate oricărui amator care dorește să cunoască zonele de abrupt și, totodată, organizează sesiuni de antrenament pentru montaniarzii bucureșteni.

În 1931 părăsește Asociația Excursioniștilor din România. R. Țiteica vorbește despre încercările lui Dimitriu de a crea o secție alpină în cadrul TCR, însă personalitatea-i tenace se ciocnește de egoul lui Mihai Haret. În vara aceluiași an îi conduce pe Alexandru Beldie, Ion Șincan, Olly Geresch și Petre Nistor pe Valea Gălbinele, ocolind săritorile firului principal prin Hornul dintre Fire. În aceeași perioadă îl reîntâlnește pe Radu Țiteica și, sub conducerea acestuia, urcă în Brâul Mare al Coștilei venind din Poiana Mălinului-Valea Seacă-Valea Țapului. În decembrie 1931, pe zăpadă mare, urcă Valea Coștilei, iar în 1932, urmând, urcă partea inferioară a Văii Urzicii, ieșind pe fețe în Brâul Mare, pe un parcurs diferit față de cel urmat de grupul Țiteica.

În 1933 îi însoțește pe N. Comănescu și alții la a doua parcurgere completă a Văii Seci a Caraimanului și în aceeași primăvară parcurge Valea Adâncă. Aderă la gruparea alpină din cadrul ADMIR, în cadrul căruia își realizează visul, publicând Buletinul Alpin în iunie 1933. La 28 august 1933 urcă în premieră porțiunea inferioară a Firului Vertical al Gălbinelelor, antemergătorii alegând să intre în fir de la jumătatea parcursului, preferând ocolul Brâului Strungii; parcurgerea integrală, în premieră, a firului numit acum Horn Coamei, are loc la 15 octombrie. O lună mai târziu, la 19 noiembrie, urcă în premieră Colțul Mălinului, alături de N. Comănescu, Gh. Frim și Ion Șincan.

Părăsește ADMIR-ul în 1934 și își duce la încheiere un vechi plan, și anume înființarea unui club al cățărătorilor. Clubul Alpin Român - Romanian Alpine Club este constituit la 18 martie 1934, iar președinte este ales Gh. Frim. La 21 iunie 1934 urcă, în premieră, Țancul Uriașului din Caraiman, iar la 12 august urcă Hornul Ascuns din Colțul Mălinului, venind dinspre Strunga Neagră, tură la care a luat parte și Niculae Baticu, pe atunci ucenic în abrupt; în același an și în aproximativ aceeași zonă, urca în premieră Muchia de Sus din Creasta Frumoasă. În 1935 parcurge integral Creasta Mălinului și urcă în premieră un traseu în peretele nordic al Acului Mare. În septembrie 1937, Nae Dimitriu ia parte la prima repetare a traseului Furcilor, primul traseu de perete din Carpații Românești.

În cadrul Clubului Alpin Român, Nae Dimitriu se îngrijește de publicarea Buletinului Alpin și, mai apoi, de Buletinul Clubului Alpin Român; în plus, continuă organizarea excursiilor colective, gradate, pentru a înlesni cunoașterea abruptului pentru orice pasionat de munte. Are o contribuție esențială la construcția Căminului Alpin și a refugiului Coștila, precum și a la achiziționarea sediului din București. Pe lângă scrierile din Buletin, are o bogată activitate publicistică în Gazeta Sporturilor și alte publicații ale vremii, pledând pentru traseele de cățărare și alpinism.

În 1944 devine președinte al Federației Societăților de Turism, iar în 1961 publică, alături de Emilian Cristea, Bucegii, Turism-Alpinism, ghid de referință în domeniu chiar și în zilele noastre.

În epocă s-a consumat o rivalitate sportivă între Dimitriu și Comănescu, ambii animați de o puternică pasiune pentru abruptul Bucegilor.

---

Imagine reprodusă din colecția de fotografii Sorin Tulea.