TUPEU. Al meu...

Recentu-mi material meu de istorie [despre Mihai Haret, în ianuarie a.c.] a primit cinci like-uri politicoase, nu și vreun comentariu, semn că l-ar fi lecturat cineva.
Așa e normal, ca oamenii normali să trăiască strict în prezent.

În același timp, zîmbesc de un lucru. Un piiic, în viitor scrisele cu pricina vor fi luate în seamă - un vîrf de ac, eventual două - de către cei care vor trata istorie montană.
Din scrisele de azi, pe scena facebook, nu va rămîne nimic. Eventual va rămîne că se va apleca tot un rătăcit ca subsemnatul (dar copil ori chiar nenăscut la acest 2025) asupra vreunei scene de azi. Cam cum dau eu viața acum vreunei scene de la 1920.
Să zicem grădina (bucureșteană) Blanduzia, unde dădeau montaniarzii epocii pe gît, vreo bere (sau mai multe). Au cununat, au botezat, iar din totul rămîne azi doar ce trece prin tastatură vreun istoric.

O să ziceți că e puțin și nebăgat în seamă de contemporani. Corect, însă tot Dar tot e mai bine decît deloc-deloc.