Oare când nu voi mai putea să mă dau leu, pe aici?

...Cinci, zece, cincisprezece ani?

Sănătos este să fiu pregătit și pentru acel inevitabil moment. Cînd nu îmi va mai arde (din motive explorabile) a turui pe aici, ori degetele vor refuza să se mai plimbe pe tastatură.

Nu, nu mi-i un gînd neapărat prăpăstios, cât o pregătire pentru un 'traseu' foarte dificil. Și care nu va dispărea, doar pentru că îl ignor.

Nu traversez nici vreun moment negru.
Dimpotrivă, am poate forța de a cerceta și asemenea unghere întunecate, din suflet.

În paralel, îmi zboară gândul la prieteni vârsnici de altădată.
De pildă Cristache Dedula, Niculae Baticu sau chiar Carol Lehmann.
(ce putea fi mai mergător la inimă decât un nea Cristi, la 85-87 de ani, așteptându-mă în grădină cu un litru de vin roșu, iar în paralel trimițând doamnei mele un buchet de liliac alb?)
Mi ar place să le moștenesc ceva, din seninul octogenarității...

Se înțelege însă că L'homme propose, însă Dumnezeu dispose...
.
PS
Îmi place să mai extrag câte ceva din adâncul inconștientului (îndeobște acela bate deja la ușa conștiinței, dar încă te îngrozești că ai putea să dai ochii cu el), iar finalmente să trec peste reticența / jenă / rușinea de a-l comunica și altora...
.
Oare ce tâmpenie va ieși pe acea neagră poartă (a inconștientului, nu a lui Thanatos...), data viitoare?
.
PS2
A ieșit (deja) următoarea tâmpenie.
Pe moment are ceva zoaie, iar în plus e în fundul gol. Să văd cum o înfăș, ce fundă roșie îi pun (de argumente), pentru a umbla liniștită apoi prin lume...

Oarecum în context.
Dacă sunt un polemist temut, este pentru că nu mă feresc să văd unde am greșit, iar totodată să mi privesc vulnerabilitățile, cele scoase cu atâta ușurință relief, de vreo dispută.