Cîndva, să zicem acum 35 ani...

... componenta Vitalitate din mine o depășea cu ușurință pe acea frenatoare, a educației / fricii de reacția preopinentului.
Actualmente, pomenita vitalitate scăzînd între timp, am probleme cu a reîmbrăca-cămașa juvenilă (era să zic, legionărește, a morții). Asta, inclusiv pentru că în bună parte nu mai sînt cel de atunci. Și nu mai sînt, din motive de pomenita vitalitate, respectiv datorită pragurilor de sus care-au cumințit în oarece măsură, bidiviul interior personal.

Și la cele de mai sus mi-a fugit mintea, pe cînd dat-am în jurnalul personal de mențiuni privind întîile săptămîni de viață ale reînființatului (în 1990) Club Alpin Român.

„3 ianuarie 1990. Și moș [sic] Baticu are planuri mari, vrea reînființarea Clubului Alpin. Ne vedem en gros sîmbăta viitoare la el. Se pare că a dat anunț la ziar.
.
4 ianuarie. După-amiază am fugit la Baticu. Chestiile știute. [În plus] a apărut în Gazeta Sporturilor [numele schimbat al fostului „Sportul”] un articol despre constituirea C.A.R. de către [Marcian] Bleahu și garda oficială. Mi-a propus să mă duc pe la el să-l trag de limbă. La cîte am făcut azi, mergea la fix.
Nu era acasă, ci la R[omânia] P[itorească]. Mi-am zis că la fix pic pe acolo, cu toată gașca. N-am avut bafta asta, căci după 100 metri l-am întîlnit pe stradă, recunoscîndu-l ușor [îl știam de la întrunirile publice ale cercului „Floarea de colț”].
Omul e și senil nițel, și parșiv. În casă am salutat frumos, dar fără pupături de mîini (vreo 2-3 dame în vîrstă, din familie). Deși pe drum nu am reușit să ajung la un plan, și nici teatru nu eram în stare să joc, am vorbit serios, frumos.

Bleahu vrea să facă un DAV (cu ce oameni stilați?), cu parasecții (menținînd toate grupușoarele). Unirea tuturor. I-am zis de prima dată că inițiativa nu are șanse de reușită, întrucît are între inițiatori reprezentanți ai vechilor organizații (CMBEFS, FRTA etc.) [...]
A replicat că ăia nu au făcut nimic. Păi atunci de ce să îi mai alegem, dacă nu au făcut nimic? Păi nu au făcut pentru că nu au putut din cauza directivelor. Cînd i-am zis că lumea nu are încredere..., a zis că cine nu are încredere să nu vină.
.
Aici m-am sculat și pretextînd o emisiune TV ce nu voiam a rata (cu scriitori, Paleologu, Paler etc.) am plecat.
.
Ar vrea să refacă astfel C.A.R, S.K.V. etc. „Dar dacă se constituie pe cont propriu?” „Nu au decît.” Nu i-am mai zis ce--mi sugerase Moșu' („Parcă a fost un C.A.R... ce faceți cu fondatorii interbelici ai acestuia?!”), era prea direct.”
 

Despre momentul reînființării CAR scriu acum, la 2025, căci la vremea aceea nu am notat.

7 ianuarie. La nea Baticu, în strada Libertății (devenită curînd Gladiolelor), nr. 14A, etaj 1. Vreo 15-20 inși purcedem, sub bagheta lui nea Baticu, la reînființarea Clubului Alpin Român. Un pic deranjat (dar nu o spun) că nu m-a pus pe mine să citesc materialul în baza căruia ne-am adunat (bănuisem că sînt unicul copil preferat...).

 

În asistență, amicul Vlad Petrușca cu două (sic) dudui de-ale lui, Sorin Tulea, Ilie Fratu, C. Georgescu, Eugen Rusu, Mircea Săndulescu. Eu fac poze, pe care le operez cu blitzul în tavan, și nu vor ieși rău deloc.

Dintre cei mai copți, pe mulți îi știu de la aniversările gazdei. Nu și pe cei mai tineri, din audiență.
Între fondatori figurează și persoane care nu au putut fi de față. Procesul-verbal al întrunirii e scris de [prietenul meu, pe atunci] Eugen Popescu. 

Revin la notații jurnal:

„12 ianuarie. La notariat în Amzei, să semnăm actele pentru obținerea personalității juridice a Clubului. Vreme însorită, dar cu gheață pe jos. Ne adunăm ușor-ușor mai toți. E și Beldie, care văd că la ai lui 80 ani prinse drag de mine și clipește cu subînțeles. M-o arăta barba mai mascul?
Moș Baticu e cam acru cu mine, deși mă hingherește (primește musafirii la el, apoi fugi după timbre, de două ori chiar, că prima serie nu a fost bună!). Cred c-o să-i tai tăricel macaroana. Am să-l întreb totodată cum se face că în comitet sînt numai domni în vîrstă?
.
De aici m-am dus la Gazeta Sporturilor. A coborît unul Novac. Zice că Iovan pe care îl caut eu e plecat în străinătățuri și nu știe de materialul pe care îl lăsasem. Îi mai dau unul. Zice că va apare. Zice...” 

A fost o epocă...
La chestiune, și chit că-mi fac iluzii despre cît va lua posteritatea în seamă așa însemnări, e totuși posibil ca istoria C.A.R să nu poate facă abstracție de ele (de pozele de la Înființare, nici pe atît).
Mai mult, e posibil să existe puține asemenea însemnări, pe subiect.
Opinia-mi de mai sus ține indiscutabil de trufie, însă asta nu o îndepărtează de adevăr.

”18 ianuarie 1990. Ședință C.A.R. ținută la secretarul general (Mircea Crăciunescu) acasă, pe strada Oltarului, lîngă Moșilor.
Nea Baticu își ține predicile, spre plictiseala mea și a lui Vlad [Petrușca]. La recitirea scrisorii-răsruns de la ARom [?], nu mă pot abține și-l pun la punct. Mai calcă o dată pe bec cînd vrea să anunțe cu pompă schimbările de la „România Pitorească”, da-i aduc aminte că la ședința precedentă se făcea că nu-l enteresează. [...]
Vlad se ridică împotriva plasării ca președinte al Clubului a unui om necunoscut [e vorba de Sergiu Cunescu], iar care totodată nu a binevoit să apară pînă acum între noi. Ca urmare, îl propune pentru acel post pe Baticu. Comitetul fiind însă provizoriu, nu se poate lua o hotărîre în acest sens.
Ce-i drept, moșu' a lucrat frumos în privința reafilierii la UIAA.
Cotizăm, donăm. Eu, 100 lei în total.

Eugen face și acum procesul verbal. Vom face un ciclu de colective, cît și o revistă. Vom avea secții la Oradea, Cluj etc.
Vicepreședinte a fost pus inițial Ion Coman, care e însă grețos; între altele, a trimis o copie a scrisorii de răspuns către Baticu și Federației (care? mai există?). [nu știu să fi acceptat poziția propusă]
Vorbește f. frumos Bebe Petrescu. Idem Tibi [?].

Manof s-a aranjat cu o rubrică „De la C.A.R.”, în „România Pitorească”. Plus anunțul reînființării Clubului.”
 

A FOST UN AN precum viiturile. Cu multe cioate.

PS
Apropo de pozele luate atunci, după vreo 15 ani Vlad P. îmi spune, citez din memorie: „mă enervai cu boala ta de-a trage una-două poze, dar ce bine prind acum pozele luate la înființare...”

PS2

Foto: Agerpres.

Deasupra, Marcian Bleahu, aproximativ la etatea la care am interreacționat cu dînsul.
Pe la un 1980 mi s-a părut un tip de certă avangardă.
După 1989 mi-am schimbat însă impresia despre el, identificînd un oportunist de prima clasă.
A avut, după încercarea de reînființare a CAR, carieră politică de succes, inițial în Mișcarea Ecologistă din România, pentru a trece apoi sub umbrela Convenției Democratice, cu Federația Ecologistă din România.
Devenise membru în CAR pe la 1947, cu puțin înaintea desființării.
A avut colaborare cu Securitatea (spun asta cu ton domol), fără a și o recunoaște din prima clipă postdecembristă, precum un Alexandru Paleologu.