De sub pomul lui Freud.

Atenția pe care o acord lui nea Baticu / Nicolae Baticu...

E de notat aici din start că există gen și cantitate de atenție - acordată cuiva în așa situație (respectivul nefiindu ți rudă, iar în același timp decedat) - care pică bine moralei sociale, respectiv nu pică.

Foarte probabil, atitudinea mea intră în ultima categorie.

Din eleganță, nu voi arăta de ce nu pică bine, acelei morale sociale,  dumneaei știe doar să se ofusce, nu și să explice de ce o deranjează...

Am impresia că execut aici un gen de proiecție... Mai exact, am față de dumnealui un gen de atitudine, pe care nu am izbutit să îl am în raport cu propriul meu tată.

Cu speranța că nu acord credit prea mare opurilor psihologice, se va fi întâmplat o așa zisă întrerupere a dezvoltării. Pe care am reluat o în ultimele decenii în... cîrca înaintașului meu montaniard.

Acea întrerupere are loc în condițiile unor cerințe mari ale copilului (eu!), de atenție din partea tatălui, în condițiile în care acesta era ocupat excesiv (în opinia copilului), cu ale vieții lui.

Admit din start că cererile vreunui copil interior sunt întotdeauna imense, și deci cu foarte puține șanse de a fi satisfăcute.

În așa situație, am reluat genul de demers după dispariția lui nea Baticu (era imposibil să o fac în timpul vieții lui, din mai multe motive), pe care am exersat, în lipsa acestuia firește, un anumit joc cu păpușa. Pe care am pus o și o pun după cum îmi vine mie mai bine. 

E de spus că totuși că nu m am apucat să spun că acea păpușă are părul blond, cînd ea îl are de altă nuanță... Adică m am străduit să respect adevărul. În rest, am așezat acea păpușă, m am jucat / joc cu ea după cum îmi cerea/cere sufletul.

Știu că nu e frumos, însă merg înainte. Iar dacă cineva este excesiv de virulent,  de această aplecare a mea, îl pot întreba ce anume îl deranjează. 

Și-i va fi cam greu să și formuleze sentimentele. Este dezavantajul celor care nu poposesc la umbra arborelui lui Freud...

În același timp, scrisele de aici deschid calea unor alte defrișări interioare, pe subiectul de mai sus... Cu ceva trebuie să ne umplem timpul în existența asta, nu?

Totodată sunt conștientă copiii mei și ar putea să vină observați / trăiri asemănătoare legate de tatăl lor...

COADA COMETEI...

Oare cum m aș simți peste 50 de ani pretenții ăștia că lumea cealaltă dacă cineva mi ar pureca amintirea, precum o fac eu acum, cu a lui nea Baticu?

Cred că nu mi ar pica rău.

Mă uitam la o poză a primei soții a dînsului și mi s a părut că seamănă cu mama mea.

Totodată,  mă întreb cum își va fi rezolvat dumnealui problemele de dezvoltare întreruptă, în condițiile în care mama i a murit la 7 ani?

Idem, mă uitam că alde criticismul nostru este destul de asemănător. Posibil să se fi tras de la o educație destul de rigidă, care în același timp nu conferea compensații sufletești (dracul a văzut educație rigidă, care se confere compensație sufletești?!)

TICĂLOȘIILE DE MAI SUS se zbenguiră prin minte în situația din imagine.

(tren Regio către Bușteni)

O tâmpenie atrage pe alta...

Tura montană de astăzi nu e una simplă. Oare cum ar fi să fie ultima zi? Și să spună lumea ulterior, "Ia uite ce gândea ăsta, în acea ultima zi?!".