AM TRECUT ACUM vreo două săptămîni prin localitatea transilvană Aiud

...O mai făcusem, meditînd la intrarea în acel oraș că cerul va fi fost la fel, și din timpurile în care un înaintaș cățărător stătea acolo, în spatele unor gratii.
Sentimentul m-a însoțit și acum, meditînd - așa mi-a venit! - că acel om a stat un deceniu și jumătate acolo, fără vreun concediu, fără vreun relâche.

Am vrut să mă apropii, de acel loc, al închisorii Aiud.
A cărei vedere mi-a risipit întrucîtva din construcția interioară ce adunasem, anterior. E un loc cuminte, acum, departe de grozăviile petrecute acolo cîndva (că și mulți dintre cei duși acolo și-au avut contribuția lor, la belea, e altă discuție).

Niculae Baticu

Sorin Tulea

Constantin Conteș

Ion Udriște-Olt

Nu mi-a ars a merge și la vreo două-trei monumente prezente pe harta locului, legate de memoria acelorași deținuți. Asta pentru că, oricît ar suferi cineva (și ar pomeni pe Dumnezeu, în paralel), subiectivismul / trasul spuzei pe turta proprie îi rămîne nealterat.

IO-U nu a murit în închisoare, cum se zice în articol..

**
La vederea porții acelui stabiliment, nu mi-am putut da seama cum va fi arătat locul, la vremea cînd un deținut Sorin Tulea muncea la ea, să funcționeze bine.

**
M-am gîndit cum aș fi procedat, în fața a ceea ce s-a numit reeducare (a deținuților de la Aiud). Cred că aș fi cedat iute, dar pe principiul „Domnilor/Tovarășilor, sînteți mai puternici, fac ce ziceți voi...”. Era o mențiune ce nu aș fi pierdut ocazia să punctez.
Și anume că fac așa cum vor dânșii, pentru că sunt (mult) mai tari ca mine.