„Reeditarea cărții „Amintirile unui alpinist” aparţine, ca idee, colegilor mei Mircea Săndulescu şi Mihai Vasile, alpinişti şi buni prieteni ai lui Niculae Baticu. Faţă de ediția apărută la Editura Sport-Turism, în 1981, actuala reeditare cuprinde, pe lângă adăugarea tăieturilor din textul original săvârșite de redactorul cărții din diverse motive, şi un capitol inedit...”
Adăugarea acelor tăieturi a avut însă parte și ea, de o... tăietură. De un pasaj care le-a părut editorilor neconvenabil (interesului dumnealor)...
În anii '80, am ajuns să lecturez manuscrisul Amintirilor..., bineînțeles prin intermediul lui nea Baticu. Mi-am extras atunci bucățile respinse la tipar, de către de editura Sport turism.
Revăzîndu-le întîmplător azi (mai exact copiile lor digitale, pe telefonul mobil),
mi-au atras atenția niște pasaje indiscutabil dure, și care îl priveau pe Emilian Cristea. Și am fost curios dacă editura România Pitorească le-a preluat...
Nu a făcut-o.
Dumneaei fiind dirijată de Mihai Ogrinji.Foarte posibil nici amintiții M. Săndulescu și M. Vasile nu au avut obiecții de așa cenzură, cum nu au avut nici la un gest similar („Modele pentru toate generațiile: Emilian Cristea” din revista România Pitorească, nr. 1/2010).
Iată fila cărții (repet, ediția II, teoretic necenzurată, p. 256):
„Impresia care mi-a făcut-o a fost detestabilă. De om neserios...”
Iată și întreaga pagină, a extraselor mele de atunci (pagina indicată este aceea din manuscris NB:
Pot identifica anul în care nea Nae mi-a împrumutat acel manuscris, iar eu am făcut respectivele extrase.
Formatul hîrtiei nu trebuie să mire: în condițiile penuriei cvasigeneralizate de pe atunci, cumpăram (ideea a fost a lui nea Baticu!) de la librărie - în lipsa clasicelor topuri de hîrtie A4 - o coală mare, pe care o tăiam pe lărgimea unui A4, chit că rămînea ceva mai lungă, decît clasicii 297 mm. Apoi o împătuream pe înălțime.
(Alteori scriam pe coli ale computerelor epocii, cu perforații pe marginile laterale)
(Alteori scriam pe coli ale computerelor epocii, cu perforații pe marginile laterale)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu