Ordeanisme, 25 iulie 2020

UMAN.
.
Un fruntaș al mișcării noastre alpine e indispus de niște afirmații pe care le-am făcut deunăzi aici.

Dincolo de faptul că acolo e lezată sensibilitatea lui (dar cine nu cădem în așa caracteristică?), am a recunoaște cîteva lucruri.
Zisele-mi de pe aici sînt tributare jocului cu focul. Față de prezent, dar și viitor (parcă văd comentariile, peste decenii: „Ia-uite ce deștept se dădea Ăsta, și ce cuminte stă acum la Reînvierea, cu oasele pe piept...”.

Dar.
Există un ce interior care împinge la așa ceva.
Și căruia îi poți pune dop, ori te lăsa pe valul său, să vezi ce-o să iasă.
Ce cap de lume. Sau ba.

De foarte multe ori îmi permit așa vagabondaj, pe unda unui vînt existențial ce nu mă întreabă altminteri, dacă vreau s-o iau cu el pe acolo, sau ba.


Nițeluș pe felie, într-un articol de gazetă stă titlul: „Despărțirea de comunism. Se putea altfel?”
Nu zic, îmi place și mie a trage concluzii (de fapt a extrage idei), dar aș atribui mersului lucrurilor mai multă independență decît orgoliul nostru le dă voie să posede.
În cazul acelui jurnal, cred că intervin mai multe, în mersul lumii. Inclusiv caragialiană fatalitate, adică mers treburile după cum doresc ele.
.
Pas de zi însă unui om normal, asta.
Cu atît mai puțin nu s-ar împăca de așa situație o adunare umană.
.
Care vrea să aibă controlul.
Căci, în realitate, ea e mai fragilă decît un singur ins. Are nevoie de compensații mai mari, pentru a viețui...
.
PS
Zisesem acelui conducător de club alpin că renunț la visul meu de a fi primit pe acolo membru de onoare, întrucît nu mă împac / nu rezonez și pace cu modul lui/lor de a gîndi.
Iar ultima chestie nefiind neapărat un moft, o fudulie, ci pr și simplu ghinionul de a fi fost dus de valul vieții din locurile (dar oare fost-am vreodată acolo?) unde se acordă credit formulei „Sînt inspirat de X”...
Ori sînt create/preluate/respectate Valorile.
.
Că veni vorba, aș repuncta o idee personală.
A respecta Valorile e semn că nu poți/nu vei putea așterne măcar o virgulă originală.