Dacă tot s-a nimerit să ne privim mai mult timp unul pe altul, ieri, m-am gîndit că numai bine se face un secol de cînd Baba (Bucura Dumbravă) s-a dus pe ei, răspîndind apoi veste (în „Cartea Munților”, ed. II) despre existența lor...

Fiind vorbă/gînd lung (ă), am socotit că important pe acolo e și meritul celui care a condus-o pe Ace, și anume Theodor Rosetti-Solescu.
Bănui că acestuia i se datorează ideea de ascensiune pe acolo, anterior ei fiind niște bizarerii montane și atît, cu nume de poveste, dar una nu chiar tonic - „Colții Bîtei” (apud N. Bogdan parcă), adică al unei femei bătrîne).

TR-S îi zărește la un moment dat (nu știu dacă înainte ori după WWI) și în baza unui obicei obîndit fără doar și poate în munții Vestului, la vremea studiilor, a pornit cu rveun amic să-i vadă de aproape.
Ulterior, și necunoscînd eu în ce împrejurare, a intrat în vorbă prin Sinaia cu Bucura D., și au decis să ducă energica cincuagenară pe acolo...

Ce chestie (și riscînd aici laudă de sine, a grafomanului car mă aflu). În istorie rămîne doar ce e scris. TRS - altminteri tip din plin stimabil - nu a scris nimic, așa că îl apreciem doar din relatările altora. Bucura a scris, din plin, și are astăzi, din acest motiv, inclusiv vîrf de peste 2500 m... 

Că veni vorba de Bucura, tot ieri, în partea finală a Mălinului (unde am mers în căutare de apă, utilă micului meu campament), mi-am amintit de drumul ei pe acolo (ăsta avînd 110-120 ani, astăzi). Cum i-o fi umblat silueta, a ei și a însoțitorilor, prin acel canion final al văii? „Gheorghe, merge, în continuare?” (reproduc din memorie, din Cartea munților). „Cît se vede, e bine, domnișoară”.

La chestiune, restul amănuntelor din acel drum e deschis doar imaginației... Cum va fi dat de acel Gheorghe al Sandei, țăran cîștigînd un ban în Sinaia estivală, cum de i-a ars aceluia să le ia prin acele prăpăstii - în condițiile în care femeile grupului e foarte posibil să se fi deplasat cu niște fustoiaie clasa întîi!

PS1
Am folosit cu schepsis numele 'Baba' (preluat de la Șerban Țițeica), în paragraful introductiv, considerîndu-l mai intim-afectiv decît Cel de 'Bucura Dumbravă'
...Na, și iar zboară mintea!
Scriitoarea pomenește undeva că Alceu Urechia i se adresează cu „Bucuro...”, dar cred totuși că va fi fost numele ei real, Fanny (Seculici).
Iar cred că mai degrabă l-aș folosi pe acesta, și nu Bucura, în vreun dialog spiritist cu ea...

PS2
Nu știu ce mi-a venit de-o asociație între Bucura și fragmentele de obuz găsite ieri în locul ultimelor poze (de bine ce mă miram în prealabil, că nu s-a dus vestea Mălinului, că ar adăposti multe asemenea relicve, cum e cazul Gîlmei de la poalele Coștilei).
Ori i-o fi dat prin cap la vremea turei din Mălin, că se va ajunge la o confruntare militară cu 'ai ei' - cu urme prin locurile pe care le străbătea (bineînțeles că nu i-a dat)
Totodată, o fi avut probleme, după 1918, cu ascendența ei germanică? La prima vedere nu are.

Of...!
Vorba lungă.
Trec ieri pe lăngă vila lui Nestor Urechia din Bușteni.
Se plîngea la un moment dat că „nemții ocupanți” i-au jefuit casa...
Cine l-a pus să nu le pitească/ia de acolo?
Și să se dea, prin urbe, că e antantofil?

Tot oarecum pe felie, pe cînd aram cu pasul Platoul Bucegilor, mi-a fugit mintea la o scenă dn cărțile lui N.U.. Unde prezintă excursia din 1844 a lui J.A. Vaillant.
Și care se pregătea să aboreze la Omul tricolorul românesc, drept semn al tuturor ținuturilor din jur, dar o furtună iscată i-a făcut să renunțe, pasămite nu sosise vremea istorică.
Or, eu unul am o problemă, cu acela/aceia care inventează așa dezinvoltură - nici nu mai contează sub semnul cărui măreț ideal, național ori religios.
Pe acolo (ideatic), pe cînd coboram cu dulapul numit rucsac pe Valea Priponului, rîdeam-plîngeam la ideea că Biblia e născută în același mod, al invenției de la cap la coadă... Barim Nestor U. brodează în jurul ideii naționaliste, pe cînd scribii creștini cu pricina construiau totalmente în baza ideii „Ce să mai găsim, ca să iasă ceva util intereselor noastre?”

Ne putem întinde la vorbă, pe ultima-mi aserțiune...