M-am despărțit de grupul Facebook 'Nu sînt singur pe munte'

M-am despărțit de grupul Fb Nu sînt singur pe munte.
Dincolo de ideea că un om afirmînd așa ceva (că nu e singur...) trădează exact contrariul că se simte prost de unul singur...

Am intervenit legat de cazul femeii care a rupt cîteva plante de bujori munte.

Am arătat acolo că iritarea pe respectiva se afla banală defulare de primitivism (mai exact de agresivitate, respectiv de dor considerație socială, care s-ar revărsa către cel care nu doar respectă regulile, dar și sare la beregata celor care o încalcă).

Iar totodată am punctat că așa revoltați deseori nu au idee cum arată în realitate acea plantă.
(a la proteguitorii pădurii ce nu-și părăsesc tastatura de acasă)
.
Ca de obicei, s-a pornit haită contra subsemnatului.
Și care, inerent, nu avea treabă cu subiectul - preocupare de căpătîi fiindu-i descurajarea preopinentului, pe care îl simțea solitar.

Nițel în temă, am tot mai mult sentimentul că interdicțiile sociale sînt plantate cu nuiaua (inevitabil, de către apropiații primei copilării).
Și implicit fără să fie oferite amănunte, de ce e rău acel lucru.
.
Întrebi pe vreunul ce e rău (atenție, nu spun că bine!) în acea rupere de bujori, și în cel mai bun caz îți vin explicații cum că acela e un egoist care vrea să se bucure doar el de respectivele plante.

În majoritatea cazurilor, la solicitarea de motive, disciplinații doar se înfurie (bănui aici că există interdicție fermă, a cerceta vreo interdicție).
Cred că e acolo și oboseală de interdicții asupra cărora nu e voie să te uiți - de-s cu scaun la cap sau ba.
Și în general de 'Duce măgarul, nu știe ce duce... '.

Aș menționa aici că în spartele acestor scrise îmi este și ceva pornind din constatarea că floarea de colți șade bine-mersi în mai mult decît bătuta șa a Caraimanului.
Nu o rupe nimeni.

Iar de aici bănuiala că unele interdicții sînt menținute din banala plăcere a unora de a guverna interdicții.

Pe felie, și poate reiterînd o zisă mai veche, observ în funcționarea socială (inclusiv mondială) o defulare.
De pildă în excesul de reguli ale Uniunii Europene (care, în lipsă uneori de obiecte ale interdicției, le inventează - a la povestea cu diferența de gen, discutată în școli).
.
E acolo, simt eu, o aplicare a puterii, către care vreunii au făcut drum lung cu privațiuni (ori investiții politic/materiale), pînă la un post unde să poruncească altora.