.
Încerc, în explorările legate de predecesori, să nu las la o parte raționalul.
Concretul.
Informațiile reale.
.
În paralel, îmi permit și jocuri ale imaginației, altminteri bazate pe ceea ce spuneam mai sus.
Pe pildă ieri, pe cînd porneam a coborî de la cruce (Caraiman, Bucegi) ...
...partea superioară a Crestei Picăturii, inevitabil mi-a fugit gîndul la Nae Dimitriu (1899-1966), cel care a condus întîia străbatere integrală a acelei muchii.
Un ceva din interior a purces acea rememorare - despre un om pe care altminteri nu l-am cunoscut - sub o formă un pic legionară: „Cutare!” „Prezent!”.Tot pe acolo, pe cînd urmam larga copaie a Secundarului Gemenelor, mi-am amintit că locurile au fost parcurse inițial de grupul Țițeica, ce cuprindea inclusiv pe profesorul Gheorghe Ț., care își însoțea încă o dată fiii, cu așa prilej).
Și încerca să realizez cum va fi pășit acesta pe acolo, avînd în preajmă feciorii săi...
PS
În urma unui text despre Alex. Beldie (1912-2003) primit de la un amic, îmi fac o mea culpa...
În discuțiile pe care le-am avut cu acesta în deceniul nouă, lipsa oricărei mențiuni în respectivul sens mi-a lăsat impresia că patima tinereții pentru munte l-a părăsit de tot. Inclusiv sub forma că nu părea a dori să privească zidul Bucegilor nici măcar din gara Bușteni (la atît l-ar fi îndrituit vîrsta, în acel moment).
Or, aflu acum:
„Nu vine nimeni să mă ducă și pe mine cu mașina [...] să mai văd o dată Caraimanul...”
Dacă tot a venit vorba de acest text (semnat de Gh. Dihoru), păi rîndurile mele - și care oripilaseră cîndva pe Mihai Ogrinji, mai-marele trustului România Pitorească - se află mic copil în materie de afirmații fruște!
(Să văd cum moaș-sa le fac viabile, într-un eventual text...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu