De pildă amenajarea de tiv, la pantaloni achiziționați în ultimele luni.
În cutia cu mișmașuri aferente dau de o bucățică metalică. E un rest de obuz, recuperat de pe una din văile Bucegilor.
Mă uit la el. Oare cum arăta tipul care l-a introdus în tunul nemțesc, cel expediindu-l spre înălțimile muntelui?
Musteți ca ale lui Hitler (cea din WWI, nu aceea care-l va face faimos urmașilor)? Chipiu idem?
Oare de unde venea? Din ce orășel al Bavariei (să zicem)?
Apucat-a sfîrșitul războiului?
Bineînțeles că-i loc a glosa (la fel de romantic) și despre românii care ocupau tranșeele de pe Coștila, și cărora le era destinat proiectilul de care discutăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu