Atentatul la iluziile altuia

Nimic nu e mai periculos / dezagreabil pentru cineva, decît să atentezi la iluziile lui.

(am în vedere aici pe-acela care poate produce așa ceva...)

Și de unde simt că acelea de care el fuge, via iluzii, se află o treabă puțin spus sinistru).

Pe fila cuiva e reprodusă așa zisă:

„Trebuie să reții că ceea ce se întâmplă înăuntrul tău este mult mai important decât ceea ce se întâmplă în exterior."

Ferească Dumnezeu ca acolo să întrebi, din curiozitate (mai pompos zis, din dorință dezvoltare personală), să ceri detalii.
Cum e în interior, de pildă.

În altă parte, se citează din „Cei șapte stâlpi ai înțelepciunii”, ai unuia T. E. Lawrence:

" Toți oamenii visează: dar nu la fel.Aceia care visează noapteaîn cotloanele ascunse ale minților lorse trezesc ziua pentru a-și da seamacă totul e lipsit de însemnătate: însă cei care visează ziuasunt oameni periculoși, deoarecear putea să-și trăiască visele cu ochii deschiși,să le transforme în realitate. "

Curiozitatea-ți, despre cum arată visul ziua, apoi de ce-s acei oameni periculoși etc. se află cel mai... periculos lucru ce poate sosi, din partea-ți, la adresa suporterilor acelor versuri.

Asemănător, pe undeva:

„Interviurile EBS | Dinu Mititeanu, montaniard la 80 de ani: „Muntele este un spectacol, un sanatoriu, cel mai bun bioterapeut”.

Mă uit la poza care-i atașată acelui interviu și nu prea zăresc - cu precădere în ochi - vreo terapie soldată cu succes.

Sînt altele în acea poză, pe care - în virtutea principiului „Ajunge un ciocan la un car cu oale” - mă abțin să comentez însă...

Altminteri, mă pot lăsa cad însumi pradă unor analize asemănătoare... Și din care să reiasă că nici în privirea mea nu se reflectă raiui.
(dar subsemnatul barim n-o ascunde)