Tați și mentori

Pe cînd gîndurile mi-o luaseră azi spre fostul meu mentor Niculae Baticu, am descoperit (după decenii!) America. Și anume că seamănă cu tatăl meu.
A urmat bănuiala că, precum tot omul, căutasem o variantă îmbuntățită a tătînelui meu.
(ceea ce nu-i neapărat o rușine pentru ultimul, mai ales că și vreun fiu de-al meu poate căuta o ediție mai de calitate a subsemnatului)

De aici, discuția pleacă în două direcții...

I
Una privește a simți nevoia să cauți așa părinți optimizați (se înțelege că e vorba de tendințe de durară limitată).
În așa demers, ți se pune pata pe vreunul. Te simți tu bine, admirînd pe-acela.
Este drept că nu-l întrebi, dacă lui i-ar pica bine acea postură (chestie agravată de faptul că îl vrem tată nu neapărat pentru noi maturul, ci pentru copilul din noi, cel cu dorințe nemăsurate...).

Așa situație mă făcea azi, trecînd prin fața Palatului Băncii Naționale din București, să-i privesc treptele principal, gîndind că p-acolo va fi pășit cîndva Nae Dimitriu (1899-1966). Alt ins subțirel, asemenea tatălui meu...

În cazul acestuia, m-a luat jenă de-a dreptul:„Uite, domne, cum mă bag eu - ca ticălosul - în sufletul omului, fie el și demult răposat!!...”

Este drept că acea pornire interioară nu te întreabă... Nu-ți cere acord nici vreun amorezat, de careva. În acest ultim jenant caz, rezolvi oarecum ușor, privind mai atent acea persoană. Și care, dincolo de șarmul erotic de nerisipit, se vădește a nu avea vreo treabă cu firea ori stilul tău.
Atîta doar că Specia te voiește împrueunat cu acela, pentru binele plozilor care - socotește Ea - vor ieși de acolo...

Uneori se petrec lucruri asemănătoare în cazul unei persoane de același sex.
Aici nu mai e caz de copii comuni, ci doar de părerea inconștientului, cum că în preajma aceluia îți va fi mai/mult bine.

II

A doua direcție, de care pomeneam hăt departe, în această (plicticoasă) expunere.
Am impresia că viața socială/Societate trage această pornire - socotită inaceptabilă, spre ceea ce se numește a-ți lua modele. Îmi pare acolo un mic hocus-pocus, dacă nu chiar radio Erevan (adică nu s-a dat, ci s-a luat...). Un ceva natural este pervertit, pentru a fi transformat din ceva ce-ncurcă Societatea în lucru util Ei.

Prin ce îi este folositor? Păi, tărășenia cu pricina, deși cam golită de conținut, devine un mortar al coeziunii sociale. Al traiului cuminte în tiparele amintitei Doamne...
Poate-i de studiat, ce alte naturale urmează o așa metamorfoză...

PS

Andrei Pleșu reia de ceva timp din articolele sale de acum 5-10 ani (și spunînd că ideile de acolo i se par la fel de actuale).
Îl invidiez... Îmi privesc rîndurile din aminte și deja aș face completări în cutare sau cutare loc al lui! Căci o idee trage pe alta...