Spuneam acolo că li se află în spate un interes (al celui care le vîntură).
Corelat cu acest lucru, meditez - pe cînd privesc imaginea alăturată - că ele mai au o însușire.
I-aș spune chiar axiomatică. Și anume că nu există în realitate.
Nu și-ar avea încîntătoarea traiectorie, pe net ori în tipărituri, dacă ar exista.
Ar mai fi de adăugat un lucru.
Ne poate sosi (să zicem) respect, însă el e limitat (în timp, ori ca număr de persoane care ni-l trimit, în vreme ce nevoile sufletești sînt infinite.
Precum bolta de deasupra.
PS
Am sentimentul uneori că acreala senectuții provine și din a nu fi dat marșarier, la finele tinereții, de iluziile ei.
Mai mult ori mai puțin, refulăm acea dezamăgire. Și care ținem îmi pare, tare mult de eternul „Noi merităm!”...
Dacă treaba asta s-o aplica și subsemnatului, iar el nu observă, atunci îmi cer scuze!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu