Legat de cartea care mi-a ieșit din tipografie, ma simt dator cu o precizare.

Legat de cartea care mi-a ieșit din tipografie, ma simt dator cu o precizare.
Și fac asta ca unul fript cu ciorba.
Mai exact, acum cîteva luni un tînăr domn mi-a tipărit entuziasmat trei exemplare ale manuscrisului de atunci. Dar nu prea o citise... Cînd a lecturat-o (și în calitate de corector amator) a fost neplăcut surprins de caracterul hipercritic al unor capitole.
Similar au procedat și confrații de la clubul Floarea de colț care se oferisera inițial a finanța și distribui cartea (cu agravanta că smotocit în volum e și mitul lor fondator, Emilian Cristea)

Prin urmare, recomand prudență, la achiziționarea cărții. Căci ea nu excelează citusi de puțin în prezentarea roză a lucrurilor (stil adoptat de majoritatea cărților cu relatări montane - vezi colecția România Pitorească).
Acel caracter intrucîtva dur decurge în bună parte (și dincolo de vreun fundament sădit în propria mea familie) în condițiile perioadei în care a pornit sa se nască opul în cauză. E vorba de perioada comunistă. Unde se mințea deja din greu, la nivel general. Dar și în particularul literelor de munte.

Cu acelea am pornit un adevărat război. Și vizibil în calupurile ce au indispus pasagerul meu corector.

Este drept că nu se află doar așa bucăți în paginile mele. Mult respect și simpatie am avut de pildă pentru un Radu Țițeica. Ori chiar pentru un Sorin Tulea, chit ca mi-a fost imposibil să nu-i punctez derapajele.