Permiteți-mi a zăbovi nițel întru personalitatea lui Sorin Tulea (1915-2010). Mai exact să produc o paralelă a acesteia cu alui Niculae Baticu (1909-1998).
Aș minți să ascund că mi-i greu a uita, fie și peste decenii, modul în care mi-a tăiat Tulea macaroana la telefon, aceia care voia să discut cu dumnealui despre alpinismul românesc interbelic.
Similar a procedat și Elena Haberman, este drept că aceasta nu direct, ci printr-un intermediar care îi transmisese invitația mea. Ea era pe atunci la un cămîn evreiesc pentru vîrstnici)Cert este că am observat la Baticu o înclinație ce lipsește amintitului cogener. Și anume interesul pentru a învăța.
În paralel, el aprecia așa trăsătură la alții, de pildă la Emilian Cristea, cînd acesta i-a solicitat în 1946 să se cațere împreună).Asta îmi pare a-i fi permis, la senectute, a produce două cărți pe treaptă valoric superioară, celei a lui S. Tulea.
(alături de Barbu Nestorescu)
Cele ce spun mai sus țin - admit primul! - de niscaiva batere de cîmpi. Dar așa înclinație face diferența față de contemporanii mei care, atunci cînd simt nevoia a expune vreun profil de alpinist, să reproducă (de cele mai multe ori integral) din alții.
Acei 'alții' fiind de fapt, în cele mai multe cazuri, ...altul. Adică unul. Mai exact N. Baticu.
Eventual și un confrate căruia nu se află modest, a-i pomeni numele...PS
Era să fac o mare eroare! Uitasem, în ceea ce-l privește pe S. Tulea, să afirm că se află detașat locul 1, în privința imaginilor pe care i le-a lăsat...
La o adică, fu ceva noroc pe parcurs, ca să le cumpere un tînăr confrate generos în a le împărtăși, și nu vreun predispus la atac de cord căruia să i le dea a doua zi la gunoi moștenirii.Iar noi să nu mai putem vorbi de acel loc întîi detașat...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu