Cei doi tovarăși din acea zi coborîseră să recupereze rucsacii lăsați dimineață în grota numită încă de pe atunci Hotel Gălbenele.
Fusese o zi caldă, foarte probabil precum cea din acest 2019. Răcoarea se coborîse totuși, dar Baticu uita de ea rulînd mintal filmul ascensiunii. E vorba de prima ascensiune a unui perete, din Carpații României. Și anume pe ceea ce a fost numit traseul Furcile, din peretele Gălbenelelor.
**
Văd că postarea Fb cu rîndurile de mai sus mi-a adus multe likeuri... (la mine 18, adunate pînă în acest moment, asta înseamnă: mult).
Îmi duc gîndul spre dumnealui și nu aș ascunde că m-am purtat ca un fiu (mi-am permis așa postură...) normal. Cu (destulă) simpatie, poate chiar dragoste, dar și destule iritări. În ograda ultimelor trec și furii. Pare să nu existe însă ură, deși cine știe cîtă ar putea fi descoperită la vreun psihanalist (căci mă aflu om!).
Nu m-aș jena prea tare pentru așa afirmații. Asta, și pentru că îmi aduc aminte de un banc cu Maria și soțul ei: „Da' bine mă, Ioane, crezi că priceperea asta în pat am dobîndit-o la fără frecvență?!” Adică putința de-a privi ori scrie o am în urma ne-ferelii de subiecte (altminteri pendinte de viață) precum cel de sus.
Foto:Sorin Tulea, în album Cristi Cuțurescu
PS1
Simt că propriul meu tată ar putea fi un pic gelos pentru atenția pe care i-o acord lui N.B.
Pe de altă parte, eu însumi poate avea parte de așa trădări din partea fiilor mei. E natural să-ți confecționezi în minte idol / tată mai bun, din vreun domn pe care-l întîlnești în mersul vieții tale. Prinde bine la suflet, sub cerul ăsta frumos (ghilimelele, aici, puneți-le dumneavoastră).
PS2
Astea-s rînduri numai bune să-l înfurie iar pe Mihai Ogrinji de la România Pitorească. Și să mă cadorisească cu acuze dintre cele primite la afirmațiile-mi despre Radu Țițeica.
Că veni vorba, cu nea Radu am pățit altceva. Decenii la rînd l-am tratat cu maximă pozitivitate. Pe cînd pregăteam însă o recentă expunere la clubul Floarea de Colți, m-au lucrat subit mulțime de proiecții dinspre propriul meu tată. Adică vedeam în nea Radu o mulțime de trăsături, gesturi și intenții ce indiscutabil îl priveau pe tatăl meu (și în mintea mea...), nu pe dînsul.
June cu educațiune, nu voi pomeni astea nici în volumul pe care îl toot pregătesc, și unde o Addenda 2 se află mai poamă decît capitolul principal, care a indispus pe-atîția...
PS1
Simt că propriul meu tată ar putea fi un pic gelos pentru atenția pe care i-o acord lui N.B.
Pe de altă parte, eu însumi poate avea parte de așa trădări din partea fiilor mei. E natural să-ți confecționezi în minte idol / tată mai bun, din vreun domn pe care-l întîlnești în mersul vieții tale. Prinde bine la suflet, sub cerul ăsta frumos (ghilimelele, aici, puneți-le dumneavoastră).
PS2
Astea-s rînduri numai bune să-l înfurie iar pe Mihai Ogrinji de la România Pitorească. Și să mă cadorisească cu acuze dintre cele primite la afirmațiile-mi despre Radu Țițeica.
Că veni vorba, cu nea Radu am pățit altceva. Decenii la rînd l-am tratat cu maximă pozitivitate. Pe cînd pregăteam însă o recentă expunere la clubul Floarea de Colți, m-au lucrat subit mulțime de proiecții dinspre propriul meu tată. Adică vedeam în nea Radu o mulțime de trăsături, gesturi și intenții ce indiscutabil îl priveau pe tatăl meu (și în mintea mea...), nu pe dînsul.
June cu educațiune, nu voi pomeni astea nici în volumul pe care îl toot pregătesc, și unde o Addenda 2 se află mai poamă decît capitolul principal, care a indispus pe-atîția...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu