Incorectitudini. Ale celor de la România Pitorească.

Cu nimic nu dezarmezi mai tare un adversar (continuînd totodată beligeranța) decît spunîndu-i, pe o felie oarecare a discuțiilor voastre, că are dreptate.

Cum, ziceți că e foarte urît ce spun? Mmmm... N-aș spune că e departe de spiritul „Artei războiului”, a lui Sun Tzu.(iar) cum? El are voie a scrie așa ceva, iar subsemnatul ba? Și că, totodată, destui i-au dat peste nas și lui, la vremea cînd se afla în viață, cum că nbu se poate compara, cu înaintașul scriitor cutare sau cutare?

La chestiune, și de bine ce spuneam ieri șefului meu cel mare (în engleza-mi stîlcită) că are o privire ca o spadă, sesizam drept caracteristică principală - în ochii subsemnatului - vindicativitatea. La o adică, aștept să mi se spună ce e de făcut cu amintita trăsătură, pe care altminteri n eu mi-am ales-o, la naștere...
Cum? Să-i pun dop? Să am pardon, dar așa ceva nu fac.
La o adică, și privind pozitiv lucrurile, dacă am ajuns la matusalemica-mi vîrstă cu așa bagaj, iar totodată nu s-a prăbușit ceriul am merge împreună și de acum înainte.

N-aș fi pomenit toate acestea dacă azi nu va pleca un exemplar al „Sus la munte...” către un simpatic grup uman, aflat cu subsemnatul în amiciție de zile mari (de tip 29 februarie, adică o zi la patru ani).
Da, e vorba de cei de la România Pitorească...

De bine ce închid articolul, dau de o trimitere la siteul carpati.org.
Și realizez că blamata mai sus vindicativitate îmi pleacă totuși de la gesturi ale altora. Cum e cazul carpatistilor cu pricina. Dumnealor afîndu-se oameni. Și avînd agresivitate (fie li mascată social) a descărca.

PS
Nimeresc pe un material al României Pitorești (1/2019), unde se vorbește despre înaintașul Mihai Haret.
Mă aflu eu la index acolo, dar mi se preiau dintre hulitele scrise. Ba și modificîndu-le: "mustăți de slătar", în loc de cîrnățar (expresia lui Nae Dimitriu) .

Dumnealor, inși de treabă, condamnă bolșevismul, dar practică din greu cenzura, inclusiv cînd le apare numele subsemnatului în vreun manuscris adus la tipărire (Dinu Mititeanu).
În paralel, mă caracterizează (la fel de amical) drept ins cu privirea rătăcită șcl., cu producții pe net și ele de pus la zid.

Asta nu-i împiedică a prelua din așa notații, de pildă într-un material al lor despre înaintașul Mihai Haret:

"Mihai Gold – Haret (născut în martie 1884, nepot după soră a savantului Spiru Haret) a fost o figură controversată. Unii, se prea poate și din interes, au lăsat vorbe oarecum frumoase despre el. Alții, reprezentativi pentru turismul și publicistica domeniului din perioada interbelică, l-au judecat cu dreaptă măsură, chit că par aspre criticile care i s-au adus. Între cei din urmă, îi regăsim pe Nicolae Baticu, Al. Beldie, Ion Manof, Nae Dumitriu, care l-a archituit cu formula “sfinxul alpin cu mustăți de slătar.” Oricum, observațiile lor, dincolo de picanterie – poate vom stărui altă dată asupra lor – erau în cele mai multe privințe obiective. "

Comentările cu pricina au apărut exclusiv în materiale ale subsemnatului (capitolul rezervat lui M. Haret, din Sus la munte, la izvor.).

În paralel îmi zboară mintea la o cometă, cea cu un cap, dar și lungă coadă.
Cel dintîi trag spre noi unghiuri de vedere - în dreptul cărora coada ajunge mult mai tîrziu.

Mai mult, coada e conservatoare, mai exact s-a opus direcției alese de fruntea cometei.
Dar vrind-nevrind ajunge și ea în dreptul locurilor explorate de alții anterior...

Reîntîlnesc - în plin secol 21 - haretina formulare: „poate vom stărui altă dată asupra lor” (foarte posibil să aparțină lui Mihai Ogrinji).
Nu spun că nu călcăm și alții în capcana unei așa formulări. Dar tot simt acolo lăcomia copilului mic. Care vrea să acapareze cît mai mult, cît și fără efort, din plăcerile mediului.

Procedeul este, la o adică, pendinte de inconștient.

Ce își raportează ca îndeplinit/rezolvat inclusiv iluziile. Ori planurile.