AM TRECUT ACUM vreo două săptămîni prin localitatea transilvană Aiud

...O mai făcusem, meditînd la intrarea în acel oraș că cerul va fi fost la fel, și din timpurile în care un înaintaș cățărător stătea acolo, în spatele unor gratii.
Sentimentul m-a însoțit și acum, meditînd - așa mi-a venit! - că acel om a stat un deceniu și jumătate acolo, fără vreun concediu, fără vreun relâche.

Am vrut să mă apropii, de acel loc, al închisorii Aiud.
A cărei vedere mi-a risipit întrucîtva din construcția interioară ce adunasem, anterior. E un loc cuminte, acum, departe de grozăviile petrecute acolo cîndva (că și mulți dintre cei duși acolo și-au avut contribuția lor, la belea, e altă discuție).

Niculae Baticu

Sorin Tulea

Constantin Conteș

Ion Udriște-Olt

Nu mi-a ars a merge și la vreo două-trei monumente prezente pe harta locului, legate de memoria acelorași deținuți. Asta pentru că, oricît ar suferi cineva (și ar pomeni pe Dumnezeu, în paralel), subiectivismul / trasul spuzei pe turta proprie îi rămîne nealterat.

IO-U nu a murit în închisoare, cum se zice în articol..

**
La vederea porții acelui stabiliment, nu mi-am putut da seama cum va fi arătat locul, la vremea cînd un deținut Sorin Tulea muncea la ea, să funcționeze bine.

**
M-am gîndit cum aș fi procedat, în fața a ceea ce s-a numit reeducare (a deținuților de la Aiud). Cred că aș fi cedat iute, dar pe principiul „Domnilor/Tovarășilor, sînteți mai puternici, fac ce ziceți voi...”. Era o mențiune ce nu aș fi pierdut ocazia să punctez.
Și anume că fac așa cum vor dânșii, pentru că sunt (mult) mai tari ca mine.

Alte povești (firește că interesate) despre Ion Udriște-Olt

„Duminică, 5 mai, de la ora 17:00, într-o ediție specială de Paști „Omul și timpul”, realizatorul Rafael Udriște, alături de invitatul său, Pr. protosinghel Gavriil Vărvăruc, starețul mănăstirii ortodoxe „Înălțarea Sfintei Cruci", de la „Râpa Robilor” din localitatea Aiud, locul în care se pomenesc zilnic martirii neamului românesc, vor vorbi despre valoarea eliberatoare a rugăciunii și sensul libertății absolute într-o lume construită de politicieni care îl urăsc pe Dumnezeu. [!!]

 

„Acum 20 de ani, am ajuns la Aiud, ca și acum, pentru o filmare. Am regăsit pe acest zid, numele unchiului meu, poetul Ion Udriste Olt. Nu știam atunci nimic despre suferința lui. Vă închipuiți cât de mare era teroarea în perioada aceea, din moment ce părinții mei, în încercarea lor de a mă proteja, nu mi-au povestit în copilărie despre acest fapt? Ion Udriste Olt, avocat și fost președinte al Asociației Drumeților din România, a fost acuzat că a ajutat, la începutul anilor ‘50, grupele de partizani din munți care luptau împotriva regimului comunist. După ani grei de temniță, care i-au afectat grav sănătatea, a fost eliberat în 1964, odată cu decretul de grațiere din 16 iunie. A murit trei ani mai târziu, la Bucureşti, măcinat de boală. M-am întrebat adesea cum reușeau deținuții politic din închisorile comuniste să își păstreze credința și să trăiască, în sensul creștin al cuvântului, Învierea Domnului? Mai ales că este știut faptul că sărbătorile creștine erau luate în batjocură, iar tainele Bisericii erau luate în derâdere între zidurile temnițelor comuniste sau în barăcile lagărelor de muncă forțată din România acelor ani”, spune realizatorul Rafael Udriște...”

Etc.

 Principalul mobil al acțiunilor noastre este interesul personal. Care face să servim altora (mai exact bulei noastre, cea cu gusturi asemănătoare) ceea ce vor aceștia să audă.
Omul Domnului, de mai sus, nu-mi pare să facă excepție, cînd vorbește despre cum era după gratii.. Iar cînd nu inventează dumnealui, o fac cei ieșiți cîndva din pușcării, despre ce atmosferă era acolo. În prezentarea de mai sus, și Rafael Udriște servește povești. De pildă că unchiul său Ion Udriște-Olt a fost avocat. Alții îl declară inginer, dar nu a fost niciuna, nici alta. Mai spune că „a fost acuzat că a ajutat, la începutul anilor ‘50, grupele de partizani din munți care luptau împotriva regimului comunist”. În acest ultim caz, ar fi fost arestat atunci, la începutul deceniului, și nu la 19 septembrie 1957, după cum arată fișa matricolă penală. Motiv fiind „agitație publică”.

În ce privește ideea măcinatului de boală, Udriște-Olt avea totuși o vîrstă cînd a murit, mai exact trecuse de 70 ani.

Din ce am citit eu despre I.U.-O, nu mi s-a părut bisericos. Și nici nu a lăsat semne (inclusiv în poeziile ce a semnat), măcar după 1964, că ar fi fost vreunul.

La o adică, revistele ADMIR, pe care le păstorea Udriște-Olt, laudă infinit mai mult mărimile politice momentului, decît pe Dumnezeu.

Teoretic, mai sus mă aflu rău, dar și Rafael Udriște și co. mint cu o... bunătate demnă de o cauză mai bună...

PS1
Am sentimentul că destui foști deținuți politici mint / își înfloresc (după interes) anii de recluziune datorită unui gol moral, dar și în baza ideii că au suferit, iar prin urmare le este permis să se prezinte celorlalți mai mult decît convenabil dumnealor.

Se înțelege totodată că aceia, fiind oameni, nu-și pun problema dacă nu au greșit și ei pe undeva, dacă au fost oprimați de acel regim rău...

PS2 Nu mă pot abține să nu comentez zisele de mai jos:

„Acum 20 de ani, am ajuns la Aiud, ca și acum, pentru o filmare. Am regăsit pe acest zid, numele unchiului meu, poetul Ion Udriste Olt. Nu știam atunci nimic despre suferința lui. Vă închipuiți cât de mare era teroarea în perioada aceea, din moment ce părinții mei, în încercarea lor de a mă proteja, nu mi-au povestit în copilărie despre acest fapt?”

Rafael U. e născut în 1970. Am îndoieli că, la vreun 1980, părinții avea reticențe în a-i vorbi despre acel (pretins?) unchi.  Iar dacă nu i-au zis atunci, îi puteau spune barim după 1990, dacă nu s-or fi prăpădit firește între timp. Iar Udriște-Olt fiind totuși frate al unuia dintre cei doi părinți...

Plus că, IOU fiind mort pînă în 1970, care era șpilul că țineai ferită viața aceluia?

Și:
IOU e născut în 1894, în vreme ce Rafael vine pe lume în 1970.... Cam mare ecartul, între un unchi și nepotul său... Dar cîte nu se pot întîmpla/inventa, sub cerul religioșilor!...