vineri, 11 noiembrie 2022

Vîrste combative, pe net

Înțeleg că s a prăpădit Gabriel Teodorescu zis Găbescu, din generația fraților Doru și Dan Vasilescu.

Un ins mai energic, dar cu o anume candoare.

Pe la un 2005 era foarte activ pe net, pentru a dispărea apoi - situație din care am dedus, poate grăbit, că avem o perioadă către capătul vieții, în care tragem tare cu așa gen de manifestări furtunoase, după care sunt imbold biologic ne fîsîim.


Pe aproape stau lucrurile și cu inși (mai) tineri. Pur și simplu le există epoci, pentru una ori alta. Foarte putini dintre cei valsînd pe net la amintitul 2005 (eu altminteri intrînd pe net in 1998) făcînd-o și azi.


Dincolo de toate, rămîn atent la o prezumtivă epocă în care acreala / dezamăgirea existențială în exces îmi vor tăia aripile, pe aici.

(sper sa nu se ivească atunci vreun ordean, care sa mă întrebe pe unde mi-a fugit leu-oșenia, cu care defilam mîndru plus arogant)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu